Curtea Constituțională a declarat neconstituțională legea cu privire la funcționarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova

Curtea Constituțională a declarat neconstituțională legea cu privire la funcționarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova

Curtea Constituțională a examinat astăzi, în ședință, dosarul nr. 207a/2020 și 213a/2020 privind controlul constituționalității Legii nr. 234 din 16 decembrie 2020 cu privire la funcționarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova și a declarat neconstituțională această lege, informează OFICIAL.

De menționat că, deputatul Octavian Țîcu a subliniat, în cadrul ședinței, că Declarația de Independență punctează în mod expres faptul că limba română este limba de stat și că în Constituție nu se vorbește despre o limbă interetnică. Deputatul atenționează că această lege, votată de majoritatea PSRM-Șor în luna decembrie, este un atentat la suveranitatea și independența RM, prin promovarea limbii ruse la nivel de limbă oficială.

„Au fost timpuri când limba română era vorbită doar atunci când ne plângeam morții și ne cântau doinele, iar în perioadele sovietice, pentru limba română unii au făcut Gulagul. A fost vehiculul împotriva regimului comunist și ne-a dus spre independența Republicii Moldova. Declarația de independență punctează în mod expres faptul că limba română este limba de stat. În Constituție nu se vorbește despre o limbă interetnică. Prin sesizarea pe care am făcut-o, considerăm că această lege este un atentat la suveranitatea și independența RM, prin încercarea de a institui deasupra cadrului constituțional dezvoltarea limbii ruse ca limbă de comunicare interetnică pe teritoriul RM. Și în mod special, articolul 6, care spune că în raport cu autoritățile publice, limba de comunicare este limba de stat și limba lingvistică. Se încearcă o revoluție lingvistică în R. Moldova, prin instituirea unui bilingvism și promovarea limbii ruse la rangul de limbă de stat”, a menționat Președintele PUN, Octavian Țîcu.

Totodată, deputatul Dinu Plîngău, în contextul ședinței, a menționat: „Azi, la Curtea Constituțională s-au adunat două tabere de cetățeni. Spiritele erau încinse. Asta-i efectul dorit de PSRM când a fost adoptată legea dezbătută azi. Alte argumente sau intenții nu există. Socialiștii prin intermediul canalelor sale mi-au dedicat articole întregi despre ,,dragostea” pe care o au în raport cu mine. Repet și pentru ei, nu despre limba rusă este vorba, nici măcar despre limba română. Azi am vorbit despre respectarea sau nerespectarea Constituției. Încă mult timp socialiștii vor specula politic pe acest subiect, cert este că numai de dezbinare nu avem nevoie în condițiile sărăciei și altor probleme pe care le avem. De 30 de ani, când e mai rău în stat, politicienii repede dau drumul la fum prin intermediul unor astfel de inițiative pentru ca oamenii să uite că nu au ce pune pe masă. Toți cetățenii Republicii Moldova, indiferent de limba vorbită, religie, naționalitate sunt egali în fața legii”.

Cristina Gurez

Share