Pavel Filip: „După ce din Partidul Democrat au plecat oportuniști, iată că vin oameni noi”
Echipa PDM Râșcani își consolidează rândurile. Nouă persoane și-au primit carnetele de partid, în cadrul întâlnirii președintelui PDM, Pavel Filip, cu Organizația Teritorială a Partidului Democrat din Râșcani, Despre aceasta anunță Partidul Democrat din Moldova (PDM), informează OFICIAL.
Noii membri de partid au declarat că pentru ei este o onoare să facă parte din cea mai bună și mai profesionistă echipă, care a dovedit pe parcursul timpului că are voință, potențial și dorință de a face lucruri concrete pentru oameni.
„Sunt mândru să fac parte din echipa PDM, un partid de factură pro-europeană, care ţine la valorile naţionale şi pune interesul cetăţenilor mai presus de orice. Este singurul partid care realizat lucruri concrete pentru oameni: Drumuri Bune, Prima Casă, Un doctor pentru tine, sunt proiectele iniţiate de Guvernul Filip”, a declarat Valentina Tîbuleac.
„Îmi doream demult să fac parte dintr-o organizaţie politică. Am decis că Partidul Democrat este cel mai apropiat de viziunile şi convingerile mele. Este singurul partid care ştie cum să scoată ţara din criză, care are oameni cărora le pasă de ţară şi cetăţeni”, a spus Eduard Rusu.
Președintele Pavel Filip le-a urat bun venit noilor membri, menționând că partidul mizează mult pe implicarea lor.
„După ce din Partidul Democrat au plecat oportuniștii, iată că în partid vin oameni noi, vin din propria convingere și din dorința sinceră de a schimba lucrurile în bine în țara noastră. Vă îndemn să fiți curajoși, să veniți cu inițiative și propuneri care sunt foarte importante pentru noi. Vocea fiecărui membru al Partidului Democrat este acum auzită și luată în considerare”, a subliniat liderul democraților.
Cristina Pendea