PDM va sesiza Procuratura: Mai mulți colegi din teritoriu sunt intimidați
Partidul Democrat din Moldova (PDM) anunță despre intimidarea unor membri de partid din teritoriu, angajați în funcții de conducere, de către fosta guvernare, transmite OFICIAL.
Secretarul general al partidului, Alexandru Jizdan a menționat că, aceste intimidări sunt făcute de către Igor Dodon, fostul Președinte al țării, care a considerat că neimplicarea acestor oameni în campania electorală a dus la înfrângerea sa.
Astfel, despre intimidările la care au fost supuși au vorbit, în cadrul unui briefing de presă, conducătorul Poștei Moldovei Bălți, Vasile Guțu și fostul director ASP Ialoveni, Ilie Castraveț.
„Prerogativa nou numitului director interimar al Poștei Moldovei, Vitalie Zaharia este de a politiza instituția. A fost creat un grup pe viber cu conducătorii centrelor poștale din țară pentru a da indicații ce și cum trebuie să facem pentru a intra în campanie. Poștașii au mers pe la casele multor oameni care au solicitat urna mobilă și au fost infectați, iar pentru recuperarea lor nu s-a oferit nici un ban. Am fost amenințați de directorul general interimar că ne vom pierde funcțiile. Am fost invitat și eu și mi s-a comunicat că există o listă a directorilor centrelor poștale care trebuie să-și de-a demisia”, a spus Vitalie Guțu.
„Odată ce PDM a anunțat că părăsește coaliția de guvernare, s-au început raidurile la ASP Ialoveni prin care îmi solicitau să-mi dau demisia. Am scris cererea, am scris-o greșit, și am solicitat o întrevedere cu domnul Zara, conducătorul ASP, dar așa și nu am avut-o. Presiunile s-au făcut nu doar asupra mea, dar și asupra altor colegi din țară”, a spus Ilie Castraveț.
În acest sens, Alexandru Jizdan a comunicat că vor fi depuse sesizările necesare la Procuratură.
Cristina Parfeni