Deputatul Radu Rebeja a depus documentele pentru a candida la funcția de Președinte al FMF
Deputatul democrat, Radu Rebeja, a depus la Federația Moldovenească de Fotbal (FMF) dosarul cu toate documentele necesare pentru a candida la funcția de Președinte al FMF, informeează OFICIAL.
Președintele va fi ales la Congresul al XIX-lea de dare de seamă și alegere a organelor de conducere ale FMF din data de 22.01.2021.
„Întreg pachetul de documente respectă întocmai toate condițiile și regulile menționate în Statutul și Regulamentul FMF.
Acum rămânem în așteptarea deciziei Comisiei care, după o analiză minuțioasă a materialelor, va aproba și va face publică candidatura mea în această cursă electorală”, scrie pe o rețea de socializare deputatul.
Cristina Parfeni