Un membru al unei Asociații a Polițiștilor – reținut în flagrant de ofițerii CNA și procurorii anticorupție
Un membru al Asociației Polițiștilor „Scutul Dreptății” din Ialoveni a fost reținut în flagrant de ofițerii CNA și procurorii anticorupție într-un dosar de trafic de influență.
Acesta ar fi promis să-l ajute pe un alt bărbat să obțină tutela și să-i fie recunoscută paternitatea asupra unei minore, născute din concubinaj cu mama copilului, care însă nu ar fi divorțată de primul soț.
Conform materialelor cauzei, bănuitul ar fi susținut că are influență asupra unor persoane publice din cadrul Direcției generale asistență socială și protecția familiei Ialoveni și Serviciul stare civilă al Agenției Servicii Publice și că le-ar putea determina să adopte o decizie favorabilă în cazul tatălui biologic al minorei. Pentru serviciile sale, bănuitul ar fi pretins mită în suma de 500 de euro pe care a primit-o în trei tranșe: 100, 200 și respectiv 200 de euro, fiind documentat în timpul primirii ultimei tranșe de ofițerii CNA. Bănuitul nu ar fi acționat de unul singur, dar a fost ajutat de un intermediar care, la fel, are statut de bănuit în această cauză.
Pe acest caz a fost iniţiată o urmărire penală pentru trafic de influenţă, iar bănuitul a fost reţinut și plasat în izolatorul CNA pentru 72 de ore. Dacă va fi găsit vinovat, el riscă până la 6 ani de puşcărie.
Cristina Pendea