O noua versiune a ediţiei 11 a Clasificării Internaţionale a Produselor şi Serviciilor în scopul înregistrării mărcilor (CIPS)
Prin Ordinul Directorului General al AGEPI nr. 121 din 31 octombrie 2020 cu privire la aplicarea versiunii 2021 a ediţiei a 11-a a Clasificării Internaţionale a Produselor şi Serviciilor în scopul înregistrării mărcilor (CIPS), emis în temeiul deciziei Comitetului de experţi al Uniunii de la Nisa (adoptată în cadrul sesiunii a 30-a din 2020), începând cu 1 ianuarie 2021, şi până la intrarea în vigoare a unei noi versiuni/ediții, se pune în aplicare versiunea 2021 a ediției a 11-a a CIPS, informează OFICIAL.
Conform punctului 1 al Ordinului:
- în toate cererile de înregistrare a mărcilor cu data de depozit de 01.01.2021 sau posterioară acestei date produsele şi/sau serviciile vor fi clasificate în conformitate cu versiunea 2021 a ediției a 11-a a CIPS;
- nu vor fi reclasificate produsele şi/sau serviciile:
incluse în cererile cu data de depozit anterioară datei de 01.01.2021;
la reînnoirea înregistrării mărcilor; - în conformitate cu recomandările Comitetului de Experţi al Uniunii de la Nisa, AGEPI va introduce abrevierea “NCL( 11-2021)” pentru lista de produse şi servicii în documentele expediate, materialele publicate şi în certificatele de înregistrare a mărcilor.
Informaţia detaliată referitor la Clasificarea Internaţionala a Produselor şi Serviciilor în scopul înregistrării mărcilor este prezentata pe adresa https://www3.wipo.int/classifications/nice/nclef/public/en/project/NC021
Cristina Pendea