Mai mulți fotbaliști din Republica Moldova – instruiți la ce scor exact să piardă sau să câştige, în schimbul unor beneficii
Unsprezece persoane, care activează în domeniul fotbalului, sunt cercetate penal de către Centrul Naţional Anticorupţie şi procurori în cadrul unei cauze, pornite pe faptul manipulării evenimentelor sportive, transmite OFICIAL.
Printre cei vizaţi sunt preşedinţi ai cluburilor de fotbal din Republica Moldova, directori de şcoli sportive specializate şi jucători care reprezintă 5 echipe din cele 10 care evoluează în Divizia naţională. Operaţiunea s-a derulat în comun cu reprezentanţii EUROPOL și UEFA, care au acordat asistenţă tehnică, informaţională şi analitică anchetatorilor pentru investigarea completă şi multidimensională a tuturor circumstanţelor.
Concret, la data de 15.07.2020, în Registrul de evidență a sesizărilor cu privire la infracțiuni al Centrului Naţional Anticorupţie, au fost înregistrate acțiunile pretins ilegale de încurajare, instruire şi influențare a jucătorilor cluburilor sportive în vederea producerii unui efect viciat asupra meciurilor de fotbal. Potrivit materialelor procesului penal, începând cu perioada anului 2017, mai mulţi antrenori, agenți ai sportivilor, proprietari de cluburi sportive şi persoane din conducerea Federației Moldovenești de Fotbal ar fi influenţat jucătorii cluburilor sportive să acţioneze de o manieră viciată pentru a obţine scorurile agreate cu persoane interesate. Astfel, în schimbul unor beneficii, favoruri sau recompense financiare, fotbaliștii erau instruiți să aibă un anumit comportament în timpul jocului, la ce scor exact să piardă sau să câştige, aceste rezultate fiind deja cunoscute la casele de pariuri.
În urma investigațiilor, au fost identificate multiple pariuri suspecte, condiționate de mersul meciului, care nu corespundeau cotelor de pariuri reale, adeverindu-se faptul manipulării permanente a meciurilor de fotbal din Republica Moldova cu implicarea acelorași formațiuni sportive. Din cele expuse, se constată o activitate continuă a cluburilor sportive în manipularea rezultatelor meciurilor, acțiunile cărora subminează integritatea sportului, etica sportivă şi compromite caracterul echitabil și imprevizibil al competiției sportive, valori care constituie obiectul Convenției Consiliului Europei privind manipularea în competițiile sportive, ratificată de Republica Moldova prin legea nr. 285/2018.
Din informațiile deținute de anchetatori, sumele pentru un meci aranjat variau între 10.000-20.000 €, acestea figurând preponderent la casele de pariuri din Asia, totodată fiind constatate și unele conexiuni cu casele de pariuri din țările Uniunii Europene. Investigatorii au mai stabilit că, doar în perioada iulie 2020 – prezent, au fost trucate peste 20 de meciuri, valoarea estimată a profiturilor obținute de persoanele implicate ridicându-se la 600 000€.
Pe data de 7 decembrie, CNA, în comun cu procurorii anticorupţie şi reprezentanţii EUROPOL au descins cu percheziţii la persoanele vizate în anchetă, printre care președinți de cluburi sportive, antrenori, jucători ai echipelor naţionale de fotbal. În urma acţiunilor de urmărire penală, din cele 11 persoane bănuite, 4 au fost reţinute pentru 72 de ore şi plasate în izolatorul CNA, iar 2 persoane urmând a fi anunțate în căutare. Dacă vor fi găsite vinovate, acestea riscă o amendă penală în mărime de până la 5000 de unităţi convenţionale sau închisoare de la 2 la 6 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 4 la 7 ani.
Cercetările în acest caz sunt în derulare pentru identificarea întregii rețele și a membrilor acesteia.
Amintim că, acum 5 ani, CNA şi procurorii anticorupţie au gestionat un alt caz de anvergură privind darea de mită către unii responsabili din cadrul Federaţiei Moldoveneşti de Fotbal. În acel caz, era vorba despre tentative de influenţare a unor jucători ai selecţionatei de tineret a Moldovei ca să piardă meciul de fotbal care urma să fie disputat cu echipa analogică a Regatului Belgian. Dosarul a fost expediat, în iulie 2015, în judecată.
Cristina Pendea