Ziua Internațională a Aviației Civile! Eugen Coștei: Zi semnificativă pentru industrie
La 7 decembrie, pe plan mondial, este marcată Ziua Internațională a Aviației Civile. „Instituită în 1994 de către Organizația Internațională a Aviației Civile (ICAO), această dată vine să evidențieze importanța sectorului aeronautic în dezvoltarea economică și socială a statelor lumii” – comunică directorul Autorității Aeronautice Civile (AAC), Eugen Coștei, informează OFICIAL.
La fel, Coștei spune că este o zi semnificativă pentru industrie, zi care marchează succesele realizate în domeniul aviaţiei civile şi dorinţa de progres şi perfecţionare la nivel global.
„Republica Moldova a aderat la la Convenția privind Aviația Civilă Internațională la 1 iulie 1992. Acest lucru a impus ca atribuțiile Autorității Aeronautice Civile să fie puse în concordanță cu prevederile Convenției de la Chicago. Ca urmare, în toți acești ani sunt propuse și promovate masuri ce pot duce la eficientizarea transportului național aerian și la îmbunătățirea sistemelor de siguranță ale avioanelor civile”, comunică șefia AAC.
Prin urmare, Coștei mai adaugă că Autoritatea Aeronautică Civilă a Republicii Moldova se alătură celor care celebrează acest eveniment istoric de o deosebită semnificaţie pentru aviația civilă mondială. „Transmitem felicitări și mulţumiri reprezentanților industriei pentru susținerea eforturilor depuse în promovarea siguranţei, eficienţei şi dezvoltării transportului aerian. Să aveți parte doar de succese și realizări în îndeplinirea misiunii importante de asigurare pentru pasageri a unor servicii de transport aerian accesibile, sigure si calitative”, a declarant Eugen Coștei.
Cristina Pendea