Mesajul lui Chicu cu prilejul Zilei Naționale a României
Prim-ministrul Ion Chicu a expediat un mesaj de felicitare omologului său român, Ludovic Orban, cu ocazia Zilei Naționale a României, transmite OFICIAL.
„În numele Guvernului şi al meu personal, Vă adresez cele mai sincere felicitări şi urări de bine cu ocazia Zilei Naționale a României.
Pe lângă urările de prosperitate venim și cu mulțumiri pentru sprijinul frățesc de care am beneficiat pe parcursul mai multor ani și, în mod special, în acest an marcat de mai multe crize.
Mulțumesc poporului român care este mereu aproape de noi și mizăm în continuare pe suportul acordat Republicii Moldova în calea integrării europene.
Profit de această ocazie pentru a dori tuturor românilor sănătate, bunăstare, succes și un viitor prosper.
La Mulți Ani, România!”, se spune în mesajul Premierului.
Cristina Parfeni