Poliția de Frontieră: 806 contravenții privind încălcarea regimului special în condiții de stare excepțională
În perioada 23 – 29 noiembrie 2020, la „frontiera verde” și în punctele de trecere, polițiștii de frontieră au fost notificate 855 de evenimente cu documentarea a 866 de persoane, care au încălcat legislaţia frontalieră şi migraţională a Republicii Moldova, după cum urmează:
– 35 de încălcări ale regimului zonei de frontieră și cel al punctelor de trecere;
– 10 cetățeni străini au încălcat regimul de ședere pe teritoriul Republicii Moldova;
– 806 contravenții privind încălcarea regimului special în condiții de stare excepțională;
– patru cazuri de trafic ilicit de bunuri.
Au fost declanșate 80 consemne, dintre care nouă consemne pe Interpol și 71 conform informațiilor parvenite din partea autorităților de ocrotire a normelor de drept naționale.
În decursul săptămânii precedente 87 de cetăţeni străini, dar și 54 de mijloace de transport, au primit refuz de intrare în Republica Moldova.
În punctele de trecere a frontierei, fluxul de persoane a constituit 84 424 traversări și valorile traficului de mijloace de transport a prezentat un număr de 34 590 traversări. Cea mai ”activă” frontieră a fost cea cu România, 62% din totalul de traversări s-au semnalat în punctele de trecere situate la granița moldo-română.
În ultimele 24 de ore (29 – 30 noiembrie 2020), în punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 11 698 traversări. Pe sensul de intrare în Republica Moldova s-au înregistrat 6 642 traversări persoane, dintre care 3 812 treceri la frontiera moldo-română, 1 574 treceri la frontiera cu Ucraina și 1 256 treceri a frontierei aeriene.
Cele mai tranzitate puncte de trecere a frontierei (intrare în RM) au fost:
PTF Leușeni – 1 804 traversări persoane;
PTF Aeroportul Internațional Chișinău – 1 256 traversări persoane;
PTF Giurgiulești-Galați – 786 traversări persoane;
PTF Sculeni – 590 traversări persoane;
PTF Costești – 371 traversări persoane.
În punctele de trecere a frontierei deschise traficului au fost supuse screeningului 11 698 persoane și completate 6 162 fișe epidemiologice individuale. Nicio persoană din cele ce au traversat frontiera de stat nu a prezentat simptome ale infecției de tip Covid-19 (febră, rinoree, tuse seacă).
Ofițerii de la Linia Verde a Poliției de Frontieră (022 259 717), în decursul a 24 ore au înregistrat 123 de apeluri de la cetățeni, unde s-au oferit consultații vizavi de situația de la frontiera de stat, condițiile de traversare și riscurile în contextul măsurilor aplicate privind diminuarea răspândirii COVID-19. Documentate pentru nerespectarea măsurilor de profilaxie, prevenire și/sau combatere a bolilor epidemice (art.76′ al CC al RM) au fost 101 persoane.