Andrei Năstase: Rezultatul pe care l-am obținut la alegerile prezidențiale este o cădere. Eu știu să învăț din înfrângeri

Andrei Năstase: Rezultatul pe care l-am obținut la alegerile prezidențiale este o cădere. Eu știu să învăț din înfrângeri

Președintele Partidului Platformei DA, Andrei Năstase a declarat, în cadrul emisiunii „Punctul pe azi” de la TVR Moldova, că rezultatul pe care l-a obținut la alegerile prezidențiale este o cădere, informează OFICIAL.

„Viața unui politician nu este doar din succese, ci și din înfrângeri. Mi s-a mai întâmplat. Eu știu să învăț din înfrângeri, știu să mă ridic. Asta este foarte important – să te ridici și să analizezi unde ai greșit”, a declarat Năstase.

Totodată, el a menționat că își asumă în totalitate rezultatul pe care l-a obținut la alegerile prezidențiale din acest an. „Nu am tendința și nu îmi este în caracter să dau vina pe cineva. Indiferent de circumstanțe și realități, ceea ce înseamnă înfrângere și eșec, îmi asum în totalitate. Când vom avea victorii, și le vom avea, vă asigur de acest lucru, le voi împărți cu toți colegii mei”, a afirmat Andrei Năstase.

De asemenea, Năstase a mulțumit colegilor de partid pentru efortul pe care l-au depus, precum și tuturor celor care au ales să-l voteze în acest scrutin.

„Dacă aș avea posibilitatea să le strâng mâna și să intru în casa fiecăruia din acei aproape 40 de mii de oameni care m-au votat, să le spun mulțumesc, aș face acest lucru. În ciuda acestui eșec, tot mai mulți oameni din țară și din străinătate se alătură echipei Platforma Demnitate și Adevăr. Oamenii vin cu propuneri de îmbunătățire a abordărilor noastre, iar acest lucru este foarte îmbucurător. Sunteți bineveniți la sediul Platformei Demnitate și Adevăr, dar și în teritoriu”, a precizat președintele Platformei DA.

Cristina Jicol

Share