Dodon anunță că a vorbit cu Kozak despre o vizită a sa în Federația Rusă

Dodon anunță că a vorbit cu Kozak despre o vizită a sa în Federația Rusă

Igor Dodon spune că a avut o discuție telefonică cu Dmitrii Kozak, șef adjunct al Administrației Președintelui Federației Ruse, în care a abordat mai multe subiecte cu privire la relațiile bilaterale dintre Republica Moldova și Rusia, informează OFICIAL.

În acest fel, pe Facebook, Dodon scrie că partea rusă a adresat mulțumiri pentru eforturile pe care le-a depus pe durata mandatului de Președinte, îndreptate spre consolidarea parteneriatului strategic dintre Republica Moldova și Federația Rusă.

„În special, Dmitrii Kozak a subliniat faptul că datorită eforturilor mele, în luna aprilie 2017, Moldova a semnat Memorandumul de cooperare cu Uniunea Economică Eurasiatică, iar în luna mai 2018, a devenit prima țară cu statut de observator pe lângă UEEA”, a ținut să sublinieze Dodon.

La rândul lui, Dodon spune că a exprimat gratitudine lui Kozak și actualei conduceri a Federației Ruse, pentru susținerea multilaterală acordată Republicii Moldova, inclusiv pentru reluarea exporturilor și extinderea categoriilor de produse agricole autohtone exportate în Rusia, pentru asistența acordată în combaterea pandemiei de coronavirus și sprijinul material oferit agricultorilor noștri, afectați de secetă.

Prin urmare, Dodon anunță că a convenit cu Dmitrii Kozak în privința organizării unei vizitei de lucru în Federația Rusă – „pentru a discuta un șir de chestiuni actuale privind interacțiunea interstatală moldo-rusă”, a conchis Dodon.

Mihaela Conovali

Share