Declarația MPU privind al doilea tur al alegerilor prezidențiale
Mișcarea Politică „Unirea” (MPU) a lansat o declarație cu privire la turul al doilea al alegerilor prezidențiale, informează OFICIAL.
„Începând cu ziua înființării sale, 15 ianuarie 2020, Mișcarea Politică UNIREA (MPU) a realizat – într-o bună măsură – unificarea curentului unionist și a pledat pentru oprirea dezbinării pe dreapta dintre partidele pro-Vest din Republica Moldova (RM) – pro-europene și unioniste.
Am propus, în perioada februarie – septembrie, identificarea unui singur candidat unionist, iar în următoarea etapă – înregistrarea în cursă a unui singur candidat anti-regim, pentru a obține victoria în aceste alegeri, propuneri cărora nu li s-a dat curs.
În timpul campaniei electorale, candidatul MPU a fost singurul care a continuat să cheme la unitate și care nu a atacat niciun alt contracandidat de dreapta.
Astfel, considerăm că am contribuit la atenuarea atacurilor fratricide, ceea ce a permis să reușim, toți împreună, o mobilizare mai bună la alegeri a electoratului pro-european și unionist, precum și a Diasporei.
Victoria asupra agentului Kremlinului la Chișinău în turul doi al alegerilor înseamnă relansarea dreptei unioniste și pro-europene în RM” – menționează MPU.
Reprezentanții Mișcării afirmă că, „astfel, s-a confirmat, încă o dată, necesitatea unității Dreptei pro-europene și unioniste în RM, pentru a asigura ruperea noastră de trecutul comunist și de prezentul de tip cleptoctrat, criminal și mafiot, pentru a asigura un viitor demn, sigur și prosper, tuturor cetățenilor din actuala RM, prin Unirea cu România, în sânul neamului nostru românesc reîntregit, în cadrul NATO și UE”.
„Pentru realizarea acestor obiective, îi îndemnăm pe toți cetățenii RM să vină la vot și va voteze pentru Maia Sandu, pe 15 noiembrie” – au conchis ei.
Cristina Gurez