Toxiinfecție alimentară în incinta unui Liceu Internat
La data de 12 noiembrie curent, Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) anunță că a înregistrat o sesizare la linia fierbinte a Agenției, referitor la o presupusă toxiinfecție alimentară în incinta Liceului Internat Municipal cu profil sportiv, informează OFICIAL.
Specialiștii Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, în comun cu specialiștii ANSP au inițiat Procedura de anchetă epidemiologică al blocului alimentar din incinta Liceului Internat respectiv.
„Este de menționat că la data de 11 noiembrie curent, au fost alimentați 476 de elevi de diferite vârste. Din datele disponibile, administrația Liceului a informat despre faptul că circa 20 de elevi cu vârste cuprinse între 13-19 ani prezintă dureri abdominale și vomă”, comunică Agenția.
Specialiștii ANSA au efectuat prelevări de probe de materie primă, bucate gata, precum și lavaje de sanitație pentru investigarea cazului dat.
Specialiștii ANSP, de asemenea, au efectuat măsuri prevăzute de Legislația în vigoare. Probele au fost expediate la laborator pentru investigații. „Ancheta epidemiologică este în derulare, iar cu rezultatele acesteia vom reveni suplimentar”, spun reprezentanții Agenției.
Doina Secrieru