PCRM: Cea mai mare ilegalitate săvârșită sunt anume acele alegeri la care Maia Sandu participă de rând cu Igor Dodon

PCRM: Cea mai mare ilegalitate săvârșită sunt anume acele alegeri la care Maia Sandu participă de rând cu Igor Dodon

Partidul Comuniștilor din Republica Moldova (PCRM) îndeamnă boicotarea turului II al alegerilor prezidențiale, informează OFICIAL.

„S-a încheiat primul act al nerușinatei tragicomedii cu denumirea „Alegeri prezidențiale”. Partidul Comuniștilor a ocupat principiala poziție de boicotare a acestei acțiuni anticonstituționale. Și noi am fost auziți! Dacă e să vorbim despre participarea cetățenilor la alegeri doar în teritoriul Republicii Moldova, constatăm că la urnele de vot s-au prezentat doar 27 la sută din alegători, pragul fiind de 33 la sută”, se menționează într-un comunicat al Partidului.

Totodată, reprezentanții PCRM susțin că cei doi candidați care au ieșit în turul doi reprezintă minoritatea absolută a cetățenilor Republicii Moldova – „adică doar o parte foarte neînsemnată a societății moldovenești. Indiscutabil, ambii candidați au meritat acel profund dispreț social exprimat față de ei de către alegători prin neprezentarea lor la alegeri. Și Maia Sandu, și Igor Dodon în mod ipocrit s-au declarat pe sine „învingători ai regimului oligarhic al lui Plahotniuc”, dar continuă să plătească tribut obscurei moșteniri politice a acestuia, continuă să joace după regulile stabilite de acesta. Anume asta o demonstrează participarea lor la alegerile prezidențiale conform Constituției violate de regimul lui Plahotniuc. Și când se afirmă că Plahotniuc până acum exercită o influență foarte serioasă asupra politicii moldovenești, acesta e purul adevăr”, declară PCRM.

Totodată, reprezentanții partidului susțin că, cea mai mare ilegalitate săvârșită în țară sunt anume acele alegeri la care Maia Sandu participă de rând cu Igor Dodon. „În acest context, e suficient să amintim că nici Dodon, în calitatea sa de președinte, nici Sandu, în calitatea de prim-ministru, n-au inițiat readucerea țării în câmpul constituțional, lăsând să rămână în vigoare scandaloasa decizie a Curții Constituționale supuse lui Plahotniuc.

În același timp, PCRM declară că programul pentru al doilea tur indicat de către „candidați” e din categoria celor despre care se spune că țintesc „mai jos de centură”. „Și Dodon, și Sandu, încercând să motiveze și să mobilizeze electoratul „de șoc”, lansează în societate teme dintre cele mai dureroase și mai spinoase pentru diferite grupe ale populației din Moldova. Ei scot din arsenalul lor doar ceea ce divizează societatea moldovenească. Ei dezbină țara, provocând și multiplicând spiritul agresiv – și fac asta nu în cadrul dezbaterilor personale, ci în societate”.

„Iar acum, stimați alegători, chibzuiți și gândiți-vă bine, dacă, de dragul acestor doi provocatori, ambii în aceeași măsură de banali, merită să suportați îngrozitoarele pentru țară și societate consecințe care ne așteaptă în cazul alegerii lor. Mai ales luând în calcul faptul că toate promisiunile lor sunt mincinoase, deoarece ambii au avut posibilitatea să le îndeplinească demult”, spune PCRM.

Prin urmare, reprezentanții partidului declară: „Partidul Comuniștilor vă îndeamnă să boicotați alegerile neconstituționale, să nu fiți coparticipanți la această ilegalitate strigătoare la cer, care împiedică dezvoltarea statului nostru. Partidul Comuniștilor propune să exprimați în masă disprețul dumneavoastră față de cei doi escroci mincinoși”.

Mihaela Conovali

Share