Moldoveanul Alexandru Epureanu a contribuit decisiv la victoria istorică a echipei sale, Istanbul Başakşehir, în Liga Campionilor!
Internaționalul moldovean, Alexandru Epureanu, a contribuit decisiv la victoria istorică a echipei sale, Istanbul Başakşehir, în Liga Campionilor. Aseară, campioana Turciei s-a impus pe teren propriu, scor 2-1, în fața titratei echipe engleze Manchester United, informează OFICIAL.
A fost primul succes pentru Istanbul Başakşehir în grupele celei mai tari competiții intercluburi.
Apărătorul nostru a jucat pe toata durata partidei, iar pe final a păstrat victoria formației sale după ce a avut o intervenție providențială, respingând de pe linia porții devierea nefericită a colegului Mehmet Topal.
Cu aceste 3 puncte vitale, Istanbul Başakşehir păstrează șanse la calificarea dintr-o grupă din care mai fac parte Lepizig (Germania) și PSG (Franța).
Alexandru Gațcan era ultimul fotbalist moldovean care a câștigat un meci din Liga Campionilor. S-a întâmplat acest lucru pe 23 noiembrie 2016, când Rostov (Rusia) a trecut de Bayern (Germania) cu 3-2.
Pentru gruparea turcă urmează ultimele 3 partide din faza grupelor în deplasare cu Manchester United (24 noiembrie) și PSG (8 decembrie) și acasă cu Leipzig (2 decembrie).
Mihaela Rotari