Prezidențiale: Mâine este ultima zi când pot fi făcute publice rezultatele sondajelor de opinie

Prezidențiale: Mâine este ultima zi când pot fi făcute publice rezultatele sondajelor de opinie

Comisia Electorală Centrală (CEC) atenționează că mâine – 27 octombrie curent, este ultima zi când pot fi făcute publice rezultatele sondajelor de opinie cu tematică electorală, informează OFICIAL.

Conform prevederilor electorale, rezultatele sondajelor pot fi date publicității cel târziu cu 5 zile înainte de ziua alegerilor.

„În perioada electorală, sondajele de opinie privind preferinţele politice ale alegătorilor pot fi efectuate numai cu condiţia înştiinţării prealabile a Comisiei”, amintește CEC.

Totodată, în ziua alegerilor, până la închiderea secțiilor de votare, se interzice a da publicității în mijloacele de informare în masă materiale, inclusiv interviuri cu alegătorii, despre numărul de voturi întrunite de concurenţii electorali pe parcursul zilei şi despre şansele acestora, inclusiv rezultatele exit-poll-urilor.

La rubrica „Alegeri prezidențiale din 1 noiembrie 2020”/„Monitorizarea alegerilor și reflectarea lor în mijloacele de informare în masă” pot fi consultate înștiințările pentru desfășurarea sondajelor de opinie sau accesând direct https://bit.ly/33hknzd.

Cristina Pendea

Share