Andrei Năstase: Domnilor polițiști, alegerile din 1 noiembrie vor marca în mod esențial viitorul RM, viitorul nostru, al tuturor
Candidatul la prezidențiale, Andrei Năstase a lansat un apel către polițiști, informează OFICIAL.
„Am decis să vă transmit un scurt mesaj, acum, înainte de 1 noiembrie, ziua în care noi toți vom alege un nou președinte al Republicii Moldova, pentru următorii patru ani. Este foarte important pentru democrația din Republica Moldova ca aceste alegeri să se desfășoare normal, în condiții care să întrunească cadrul democratic al unui scrutin de o asemenea importanță. Rolul fiecăruia dintre dumneavoastră este unul extrem de important și vă rog, în calitate de cetățean, candidat și fost coleg al Domniilor Voastre, să vă faceți datoria așa cum, în timpul mandatului meu de ministru de interne, v-am îndemnat să o faceți, cu demnitate și numai în beneficiul oamenilor și al țării. Liberi de orice fel de presiuni, cu demnitate și fermitate, așa cum stă bine oricărui om mândru de uniforma pe care o poartă. Eu sunt cel care am încurajat, în calitate de ministru, toate structurile Ministerului de Interne să-și recapete dreptul legitim de a sluji poporul Republicii Moldova, legea și cetățeanul, iar acest lucru l-ați simțit în primul rând dumneavoastră, în cea de a doua parte a anului trecut”, a spus Năstase, într-un live pe o rețea de socializare.
Potrivit spuselor sale, tot el este cel care a dispus, fără ezitare, acordarea drepturilor bănești care le reveneau de drept, potrivit legii, tuturor celor implicați în scrutinele electorale, considerând, obiectiv și corect, că munca trebuie răsplătită, indiferent de natura acesteia sau de statutul celui care a depus-o.
„Domnilor polițiști, alegerile din 1 noiembrie vor marca în mod esențial viitorul Republicii Moldova, viitorul nostru, al tuturor. Proiectul pe care l-am propus alături de echipa mea tuturor oamenilor țării se numește MOLDOVA DE MÂINE și este un proiect corect, realizabil și ancorat în realitățile noastre sociale și economice. Mă cunoașteți. Nu fac promisiuni deșarte. Am formulat angajamente și soluții pentru toate sectoarele noastre sociale și economice, pentru toate categoriile sociale, iar planul de dezvoltare ireversibilă a țării este susținut de valorile și principiile democratice, de morala și credința noastră strămoșească. Republica Moldova trebuie să devină o țară în care oamenii trăiesc normal. Putem să avem salarii corecte, inclusiv pentru Dvs, pensii care să nu ne mai umilească cărunții, un sistem de sănătate competitiv, educație finanțată corespunzător, economie competitivă, siguranță și securitate națională, iar toate acestea le vom putea obține dacă ieșim masiv la vot și votăm cu responsabilitate un proiect serios, un candidat care are onoare și o echipă puternică. Vă îndemn să aveți încredere în mine, să chibzuiți asupra alegerii voastre și împreuna cu membrii familiilor Dvs să acordați un vot pentru singurul proiect care poate oferi CERTITUDINI poporului nostru”, a mai spus el.
Andrei Năstase a menționat că, în lumea civilizată, acolo unde democrația domnește cu adevărat, polițiștii sunt foarte bine plătiți, sunt respectați de comunitățile unde aceștia trăiesc și muncesc și se bucură de respectul tuturor autorităților statului.
„Acest lucru vi-l propun și dumneavoastră și știu sigur că alegerea pe care o veți face va elibera cu adevărat Republica Moldova din strânsoarea regimului politic care o sufocă pur și simplu și îi va reda puterea și determinarea de a-și ocupa locul în rândul țărilor civilizate ale Europei. În cabina de vot suntem singuri. Doar noi și Bunul Dumnezeu! Alegeți corect, alegeți MOLDOVA DE MÂINE!”, a conchis Năstase.
Maria Chiper