Detalii despre produsele Fabricii de Sticlă din Chișinău
Directorul Fabricii de Sticlă din Chișinău, Pavel Perju, menționează, în cadrul unui interviu pentru CURENTUL, că fabrica are o dublă misiune.
„Cunoaşteţi că în Republica Moldova în prezent activează două fabrici de sticlă – una privată şi una de stat. Noi activăm şi pe piaţa locală, dar şi la export, conştientizând faptul că ne revine o dublă misiune: să facem faţă solicitărilor existente pe piaţa internă, să asigurăm produse de export de înaltă calitate, deoarece e vorba şi de imaginea Republicii Moldova”, a spus Pavel Perju.
De asemenea, directorul a spus ce produce în prezent fabrica.
„La concret, în prezent, Fabrica produce circa 4300-4400 tone de sticlă pe lună. Articolele din sticlă variază de la borcane de 314 ml în volum până la 5 litri, sticlele – de la 250 ml până la 1 litru. Cele mai solicitate produse la moment sunt borcanele cu volumul de 314 ml, 370 ml, 580 ml și mai mult de 720 ml, dar și sticlele cu volumul de 250 ml, 0,5 litri și 750 ml”, a spus Pavel Perju.
Cristina Parfeni