Declarație: Cifra de 42 lucrători medicali decedați, nici pe departe nu este cea reală
„Despre cum Ministerul Sănătății ascunde datele despre decesele înregistrate în rândul personalului medical. Cifra de 42 lucrători medicali decedați la datorie nici pe departe nu este cea reală”, susține fosta ministră a Sănătății, Ala Nemerenco, informează OFICIAL.
În acest fel, Nemerenco declară: „La 12 octombrie, în comunicatul de presă al ministerului este notat un deces incognito cu #1472 “Femeie de 80 ani, din mun. Chișinău. Internată la data de 06 octombrie, la SCM „Arh. Mihail”. Comorbidități: hipertensiune arterială, diabet zaharat, cardiopatie ischemică.” Fără nicio specificare că ar fi lucrător medical. De fapt este vorba despre Maria Andoni, de profesie medic terapeut care a dedicat 60 de ani din viață medicinei. Orfană de ambii părinți, a învățat și a devenit asistentă medicală, după care medic. A lucrat ca terapeut în AMT Botanica, după pensionare (din 1997) – ca asistentă medicală la Liceul Teoretic “Petru Movilă” din Chișinău, neîntrerupt până pe 02.10.2020 când s-a îmbolnăvit. Ministerul nu consideră necesar să fie menționată ca lucrător medical chiar dacă certificatul dumneaei de concediul medical este finisat cu inscripția “deces” la 11.10.2020 în urma complicațiilor COVID19”, comunică ex-ministra.
„De ce procedați așa? Ca să îmbunătățiți statisticile? E vorba de memoria unui lucrător medical răpus la datorie. Faceți vă rog corectările de rigoare – în spatele #1472 este un medic și oferiți-i ultimul respect”, a conchis Nemerenco.
Mihaela Rotari