În luna septembrie, Serviciul 112 a înregistrat un record

În luna septembrie, Serviciul 112 a înregistrat un record

În luna septembrie curent, la 112 au fost preluate aproximativ 205 mii de apeluri, dintre care 114 mii au reprezentat urgențe. Astfel, aproximativ 56% de apeluri recepționate la 112 au fost situații de urgențe reale în care a fost necesară intervenție imediată a serviciilor specializate: ambulanță, poliție, pompieri.

De cele mai multe ori, cetățenii au solicitat serviciul de Ambulanță, Serviciul 112 înregistrând o medie zilnică de 2157 cazuri medicale. Afecțiunile de tract respirator cu suspecție la COVID-19, urmate de durerile abdominale, de cap sau de spate reprezintă problemele medicale semnalate cel mai frecvent la numărul unic de urgență 112.

Serviciul de Poliţie gestionează aproximativ 27% din numărul total de urgențe la numărul unic de urgență 112. Cele mai solicitate intervenții conform clasificatoarelor evenimentelor sunt agresiunile, conflictele și accidentele rutiere. Totodată, în zilele de odihnă au fost semnalate conflicte de amploare, cu un nivel de agresivitate semnificativ.

Pompieri au fost angrenați cel mai mult în stingerea incendiilor de vegetație, ca urmare a gradului de uscăciune a vegetației și ale modificări de vreme.

Din punct de vedere al localizării geografice, cele mai multe apeluri provin din municipiile Chișinău și Bălți și raioanele Orhei, Criuleni și Hâncești.

Mihaela Rotari

Share