Cetățenii moldoveni din regiunea transnistreană vor putea participa la scrutinul electoral din 1 noiembrie

Cetățenii moldoveni din regiunea transnistreană vor putea participa la scrutinul electoral din 1 noiembrie

Biroul Politici de Reintegrare informează că în 22 de localități din Zona de Securitate, precum și în municipiile Chișinău și Bălți, vor fi deschise 42 de secții de votare pentru locuitorii din regiunea transnistreană ce dețin acte de identitate ale Republicii Moldova și au drept de vot, informează OFICIAL.

Astfel, cei 247 609 de alegători domiciliați în localitățile din stânga Nistrului (Transnistria), municipiul Bender şi unele localități ale raionului Căușeni își vor putea exercita dreptul la vot.

Cele mai multe secții de votare vor fi deschise în localitățile Rezina, Sănătăuca și Varnița, câte patru, în 11 localități vor fi deschise câte două secții de votare, și în 8 localități – câte una.

Biroului politici de reintegrare (inclusiv delegația Republicii Moldova în Comisia Unificată de Control), precum și altor autorități naționale le-au fost stabilite responsabilități suplimentare ce țin de asigurarea desfășurării în bune condiții a alegerilor Președintelui Republicii Moldova din 1 noiembrie 2020, în corespundere cu Hotărârea CEC nr. 4124 din 25 august curent.

„Delegația Republicii Moldova în Comisia Unificată de Control a solicitat asigurarea liberei circulații a cetățenilor din regiunea transnistreană și din Zona de Securitate, făcând apel către copreședinții Comisiei, reprezentanții Ucrainei și Misiunii OSCE pentru a contribui la evitarea restricțiilor și incidentelor, în special pentru alegerile din 1 noiembrie curent. În cadrul discuțiilor purtate în cadrul CUC pentru situații neordinare, s-a propus antrenarea organelor de drept în interacțiune cu observatorii militari, dar și cu reprezentanții Ucrainei și Misiunii OSCE în Comisia Unificată de Control”, se menționează într-un comunicat al Biroului.

„Este de menționat că Tiraspolul în media locală a anunțat că va permite traversarea liniei administrative de către cetățenii care vor să-și exercite dreptul de vot fără a impune obligația de autoizolare timp de 14 zile sau de efectuare a testării din cont propriu contra noului coronavirus. În acest sens, negociatorul-șef din partea Republicii Moldova, Cristina Lesnic a remis în adresa negociatorului-șef de la Tiraspol un demers cu privire la eliminarea restricțiilor ce țin de libera circulație în acest sens”, mai declară sursa.

Cristina Pendea

Share