Serviciul Vamal raportează încasări de circa 16 miliarde lei, de la începutul anului curent

Serviciul Vamal raportează încasări de circa 16 miliarde lei, de la începutul anului curent

Încasările Serviciului Vamal în primele 9 luni ale acestui an se ridică la 16 miliarde lei, în luna septembrie fiind colectate la bugetul de stat peste 2,1 miliarde lei, informează OFICIAL cu referire la un comunicat al Serviciului.

Pe parcursul lunii trecute, au fost perfectate 47 313 de declarații vamale și constatate 338 de încălcări ale legislației vamale, mai spune reprezentanții Serviciului Vamal.

Cele mai frecvente încălcări se referă la nedeclararea sau declararea neautentică a mărfurilor de larg consum, încălcarea termenelor de tranzit sau de depunere a declarației vamale și depășirea termenului de aflare pe teritoriul RM a autoturismelor introduse și declarate prin acțiune. Tot în perioada vizată, au fost întocmite 240 procese-verbale cu privire la contravenție și aplicate amenzi în sumă de peste 913 mii lei.

În luna septembrie, fluxul mijloacelor de transport a constituit 130 107 de traversări. Cele mai tranzitate posturi vamale au fost Leușeni și Giurgiulești, cu 39 945 și respectiv, 24 173 de traversări.

Serviciul Vamal administrează Centrul Unic de Apel (+373 22 788 888), unde pot fi obținute (24/24) informații despre regulile de traversare a frontierei cu diverse bunuri sau înregistrate reclamații cu privire la eventuale abuzuri admise de către angajații instituției.

În luna trecută, operatorii Liniei de informare au răspuns la 3 560 solicitări de informații legate de vamă.

Doina Secrieru

Share