Comisia Europeană va oferi Republicii Moldova un grant în valoare de 9 mln de Euro
Comisia Europeană va oferi Republicii Moldova un grant în valoare de 9 mln de Euro în calitate de suport pentru a răspunde crizei COVID-19 și ca susținere în implementarea reformelor asumate în cadrul Acordului de Asociere. Comisia politică externă și integrare europeană a aprobat, în ședința de astăzi, avizul consultativ privind inițierea negocierilor și semnarea Acordului de finanțare dintre Guvernul Republicii Moldova și Comisia Europeană privind realizarea proiectului ”UE4Moldova: Facilitarea de sprijin a răspunsului sistemului de sănătate la situația de urgență COVID și realizarea reformelor conform Acordului de Asociere”.
Acordul va fi structurat în 4 componente: sănătate, sectorul financiar, statul de drept și mass-media.
Pentru consolidarea capacității sistemului de sănătate publică de a răspunde eficient în lupta cu pandemia COVID-19 vor fi alocate 5 mln de Euro. Sursele financiare vor fi utilizate pentru achiziția de echipamente pentru centrele și laboratoarele de sănătate și de asistență critică în managementul cazurilor, precum și pentru îmbunătățirea capacităților laboratoarelor în prevenirea și controlul infecțiilor.
Pentru consolidarea capacității de supraveghere, guvernanță corporativă și managementul riscului în sectorul financiar vor fi alocate 2 milioane de Euro. Câte 1 milion de Euro va fi prevăzut pentru consolidarea statului de drept, justiție și securitate, precum și pentru consolidarea independenței și capacității mijloacelor de comunicare locale de a produce conținut de înaltă calitate.
Doina Secrieru