Se solicită demisia lui Chicu, Dodon și Dumbrăveanu!
Mișcarea Politică „UNIREA” (MPU) solicită demisia Vioricăi Dumbrăveanu din funcția de ministru al Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, dar și demisiile Premierului Ion Chicu și Președintelui țării, Igor Dodon.
Potrivit unui comunicat de presă, MPU acuză ministra că a ascuns timp de 5 zile că este bolnavă de COVID-19.
„La câteva ore de la prezentarea informației de către MPU, precum că Viorica Dumbrăveanu este infectată cu Covid-19, ascunzând acest lucru, informația a fost confirmată de însăși ministra Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, pe pagina sa de facebook.
Viorica Dumbrăveanu a recunoscut că are COVID, însă a ascuns această informație timp de 5 zile, mai mult ca atât, a participat la ședința Guvernului, desfășurată online, la data de 26 august, precum și la două sedințe ale Comisiei Naționale de Sănătate Publică, pe 26 și 28 august”, menționează MPU.
Totodată, MPU face referire și la managementul defectuos al pandemiei și nerespectarea restricțiilor de către Ion Chicu și Igor Dodon.
„Având în vedere managementul defectuos al pandemiei, nerespectarea restricțiilor impuse, de însăși reprezentanții conducerii, în frunte cu Dodon și Chicu (cu 3 vacanțe la mare in luna august, fără autoizolare la revenirea în RM și nunți cu peste 100 de persoane) ascunderea informației privind infectarea ministrei Dumbrăveanu cu Covid, care ar fi trebuit să anunțe public despre aceasta si sa numeasca imediat, incepand cu 25 august un ministru interimar la sanatate, reprezintă acțiuni iresponsabile și incompatibile cu statutul persoanelor în cauză.
MPU dorește însănătoșire grabnică Vioricăi Dumbrăveanu, dar în același timp solicită demisia sa imediată din funcția de ministru, precum și demisiile iminente ale lui Ion Chicu și Igor Dodon pentru încălcarea jurământului de credință dat la învestirea în funcție”, mai comunică MPU.
Cristina Parfeni