Suportul financiar oferit de Guvernul României – subiectul noii întrevederi a directorului IP FISM

Suportul financiar oferit de Guvernul României – subiectul noii întrevederi a directorului IP FISM

La 28 august 2020, conducerea Instituției Publice „Fondul de Investiții Sociale din Moldova” (IP FISM) a avut o întrevedere cu Ana Guțu, Secretar de Stat la Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova (DRRM) din Guvernul României.

În cadrul discuțiilor s-au abordat diferite aspecte legate de experiența IP FISM în implementarea proiectelor de reabilitare a infrastructurii sociale, finanțate de diverși donatori: Banca Mondială, Banca Germană KfW și, în special, Guvernul României în cadrul Programului de asistență tehnică și financiară acordată pentru instituțiile preșcolare din Republica Moldova.

”Experiența bogată pe care o are Fondul de Investiții Sociale în evaluarea și monitorizarea proiectelor sociale poate contribui la optimizarea proceselor și procedurilor de valorificare a fondurilor românești și europene, deoarece în activitatea sa Fondul de bazează pe principii de transparență, implicare și responsabilizare a beneficiarilor”, a precizat directorul IP FISM, Iurie Chiorescu.

Ana Guțu a menționat importanța ajutorului financiar acordat de Guvernul României în vederea creării accesului populației din diferite zone ale republicii la servicii sociale de calitate, a apreciat rezultatele activității FISM în procesul de valorificare a grantului Guvernului României pentru renovarea grădinițelor de copii din țară și, totodată, a susținut ideea promovării principiului ”primul venit – primul servit” în vederea sporirii competivității în procesul de atragere a investițiilor de către administrațiile publice locale.

Cristina Pendea

Share