Moldova și Austria vor intensifica cooperarea economică bilaterală

Moldova și Austria vor intensifica cooperarea economică bilaterală

Viceprim-ministrul, Stephane Bride, ministru al Economiei a avut astăzi o întrevedere cu ambasadorul Austriei în Republica Moldova, Gerhard Reiweger în cadrul căreia au discutat despre modul în care pot fi promovate investițiilor austrice în Moldova și intensificată cooperarea între cele două state.

Oficialii au apreciat buna cooperare în sfera economică, confirmată de dinamica schimburilor comerciale dintre țările noastre, exporturile către Austria majorându-se cu 24% în 2014. Totodată, părțile au subliniat necesitatea sporirii cooperării și au remarcat oportunitățile create odată cu semnarea Acordului de Asociere și crearea Zonei de Liber Schimb Moldova – Uniunea Europeană.
Stephane Bride a mulțumit pentru susținerea constantă oferită de Austria țării noastre, prin intermediul creditelor preferențiale acordate pentru proiecte de dezvoltare a serviciilor publice și proiectelor în domenii precum managementul deșeurilor și apelor reziduale, educație vocațională și formare profesională dezvoltate în special în mediul rural.
Ambasadorul Austriei a menționat faptul că Austria își dorește să fortifice relațiile moldo-austrice, remarcând importanța consolidării unor parteneriate de afaceri între cele două țări, în acest scop fiind necesară cooperarea activă între Camerele de Comerț.
Austria încurajează investițiile în Republica Moldova prin finanțarea companiilor austriece și europene interesate în dezvoltarea de afaceri pe teritoriul Moldovei. Austria este unul dintre cei mai importanți investitori în Republica Moldova, astfel volumul total de investiții în capital propriu în al 3-lea trimestru al 2014 a fost de peste 60 de mii de USD.
În încheiere Ministerul Economiei a mulțumit Ambasadei Austriei în țara noastră, pentru susținerea oferită în organizarea unei mese rotunde la București, ce are drept scop promovarea potențialului investițional al țării noastre în rândul companiilor austriece din România. Evenimentul va avea loc la 23 iunie în România, în cadrul mesei rotunde vor participa reprezentanți ai Ministerului Economiei al Republicii Moldova, dar și investitori austrieci din Moldova.
Doina Secrieru

 

Share