De mâine, produsele de tutun nu vor mai fi la vedere: „Totul trebuie să fie ascuns”

De mâine, produsele de tutun nu vor mai fi la vedere: „Totul trebuie să fie ascuns”

Începând de mâine, intră în vigoare o nouă prevedere legală în țara noastră – interzicerea expunerii la vedere a tuturor produselor de tutun. Despre aceasta au comunicat astăzi reprezentanții Agenției Naționale pentru Sănătate Publică (ANSP), informează OFICIAL.

Directorul adjunct al Agenției, Ion Șalaru a oferit mai multe detalii: „Prevederea trebuia să intre în vigoare la 20 mai, dar în legătură cu starea de urgență s-a decis să fie acordat un termen suplimentar comercianților. Astfel, a fost elaborat un ghid cu privire la noua prevedere, acesta este postat pe pagina ANSP”.

În același timp, reprezentantul Agenției a spus că de mâine nu trebuie să fie nici un fel inscripții care să ghideze consumatorul unde să găsească produsele de tutun.

„Totul trebuie să fie ascuns și să nu fie la vedere, ci doar cu afișarea listei”, a mai precizat Șalaru.

Lista se va prezenta cumpărătorilor, doar după ce va fi verificată vârsta acestora. Aceasta va conține denumirea produselor de tutun cu indicarea prețurilor. Totodată, lista nu va conține imagini ale produsului de tutun.

De menționat că, Republica Moldova va fi a 30-a țară care aplică această prevedere.

Mihaela Conovali

Share