Părăsește fracțiunea PDM din Parlament, dar rămâne în partid
Deputatul în Parlamentul Republicii Moldova, Vladimir Andronachi a anunțat că părăsește fracțiunea Partidului Democrat din Moldova (PDM), informează OFICIAL.
„Este o decizie asumată și determinată de lipsa unui proces democratic și deschis în cadrul fracțiunii și a partidului. Mi-am dedicat o mare parte din viața activă, timp, efort și abnegație Partidului Democrat, pentru ca la ziua de azi să fiu marginalizat și lipsit de posibilitatea de a-mi expune opinia și de a contribui constructiv la identificarea celor mai bune soluții pentru cetățeni și țara noastră în diverse domenii”, se spune în declarația sa.
Totodată, el a anunțat că nu părăsește Partidul Democrat.
„Nu sunt transfug și nici trădător. Partidul Democrat este unicul partid politic în care m-am regăsit cu viziunea și experiența profesională, fiind ghidat de convingerea că poziționarea, valorile și viziunile promovate de Partidul Democrat sunt oneste și cele mai potrivite pentru dezvoltarea Republicii Moldova spre binele cetățenilor săi. Partidul Democrat tot timpul a fost forul unde erau ascultate toate vocile, iar deciziile erau adoptate în mod colectiv. Spre regret, astăzi, anume conducerea actuală a Partidului Democrat reprezintă cea mai mare problemă a partidului. Un grup minoritar, în frunte cu Pavel Filip, a capturat orice proces decizional în interiorul partidului și acționează exclusiv în interese proprii și subiective. Din cauza lui Pavel Filip, Partidul Democrat care avea cel mai mare număr de primari și era a doua cea mai mare fracțiune parlamentară, a ajuns să nu conteze nici în țară și nici în parlament. Eu nu plec din Partidul Democrat, pentru că asta este casa și familia mea. Eu cred în Partidul Democrat, dar nu cu Pavel Filip în calitate de Președinte de partid. Sunt gata să revin în fracțiunea Partidului Democrat și să contribui la dezvoltarea formațiunii din prima zi când Pavel Filip și micro echipa sa nu va mai fi în partid sau la cârma acestuia. În partea ce ține de activitatea parlamentară, voi continua să contribui cu cele mai bune idei, soluții și cunoștințe pentru Republica Moldova din calitatea de deputat neafiliat. Nu intenționez și nu doresc să ader la nicio altă fracțiune sau grup parlamentar. Folosesc această ocazie pentru a reitera suportul meu pentru Guvernul condus de dl Ion Chicu, precum și a majorității parlamentare actuale”, se mai spune în declarația sa.
Andriana Cheptine
sursa foto: Agora.md