Un incendiu a avut loc în curtea unui bloc locativ din Chișinău
În seara zilei de ieri, pompierii Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) au intervenit la lichidarea unui incendiu care s-a produs pe strada Independenței 4/1. Apelul la serviciul 112 a fost înregistrat la ora 18.58.
Potrivit primelor informații, arderea a fost depistată în curtea unui bloc locativ. La fața locului au fost îndreptate 2 echipaje de intervenție.
Ajunși, pompierii au depistat că flăcările au cuprins două tomberoane cu gunoi în spatele unui magazin. Pompierii au reușit localizarea arderii în cel mai scurt timp. Incendiul a fost lichidat la ora 19.25.
În urma incendiului nimeni nu a avut de suferit, iar focul a distrus două tomberoane cu gunoi. Circumstanțele și cauza incendiului urmează a fi stabilite de specialiști.
Mihaela Rotari