Om de afaceri: „Dar dacă unii au înţeles că mi-aş dori să fac politică, am decis să explic ce înseamnă politica pentru mine”

Om de afaceri: „Dar dacă unii au înţeles că mi-aş dori să fac politică, am decis să explic ce înseamnă politica pentru mine”

Omul de afaceri Igor Roșca, director general al FCP Rogob, a declarat că niciodată nu l-a interesat politica și nu crede că-l va interesa vreodată, informează OFICIAL.

Pe blogul său – www.igorrosca.md, a declarat: „Niciodată nu m-a interesat politica şi nu cred că mă va interesa vreodată. Cel puţin, la această etapă nu am nici un fel de planuri legate de politică. Dar faptul că în ultimul timp am acordat o serie de interviuri, precum şi că mi-am lansat propriul blog, i-a determinat pe unii să presupună că aş urmări scopul unei ulterioare lansări în politică. De fapt, scopul este cu totul altul – cred că am ajuns la etapa când îmi pot împărtăşi viziunile de viaţă, dar şi cele economice cu restul societăţii. Având o experienţă oarecare, consider că relatările mele i-ar putea determina pe unii să încerce să valorifice oportunităţile pe care le oferă viaţa. Dar dacă unii au înţeles că mi-aş dori să fac politică, am decis să explic în această postare pe blog ce înseamnă politica pentru mine. Pentru aceasta însă, mai întâi aş vrea să vin cu o mică analiză a ceea ce-şi doresc politicienii. Mai bine zis, a ceea ce declară ei că-şi doresc”.

„În primul rând, fiecare politician spune că-şi doreşte să contribuie la dezvoltarea mediului de afaceri, ceea ce s-ar răsfrânge asupra bunăstării ţării în general. Eu deja fac acest lucru. Spaţiul de producţie al companiei mele este de 5000 m2. Fiind proiectată de experţi de peste hotare, fabrica „Rogob” îşi poate permite o capacitate de producție ce depășește 50 tone de produs finit timp de 24h. La moment avem 27 magazine proprii, iar produsele noastre se regăsesc în circa 5000 unităţi comerciale. Dacă vorbim de impozitele şi taxele achitate de „Rogob” în ultimii cinci ani, valoarea acestora se ridică la 319 mil. lei sau peste 15 mil. euro. Volumul acestor plăţi în 2015 era de peste 29 mil. lei, iar în 2019 a ajuns la peste 84 mil. lei. Deci, eu nu aş avea de ce să vin în politică invocând motivaţia menţionată mai sus”, a menționat omul de afaceri.

În al doilea rând – a spus Roșca – fiecare politician spune că-şi doreşte să ofere oamenilor noi locuri de muncă. „Eu deja am făcut asta şi nu a trebuit să vin în politică. Astfel, dacă în 2015 numărul angajaţilor mei era de 488, atunci în 2019 a ajuns la 653. Numai în ultimul an au fost create 88 noi locuri de muncă. Şi fondul de salarizare a evoluat constant – de la circa 11 mil. lei în 2015 până la circa 45 mil. lei în 2019. În total, în ultimii cinci ani compania a achitat salarii de peste 138 mil. lei. Pe lângă salarii, „Rogob” a achitat contribuţii sociale şi medicale pentru angajaţii săi în sumă totală de circa 35 mil. lei. În ultimii cinci ani, respectivele contribuţii au crescut de la circa 3 mil. lei în 2015 până la aproape 10 mil. lei în 2019. Deci, nici acest motiv nu mă poate determina să vin în politică”, a subliniat directorul Rogob.

Antreprenorul a declarat că, în al treilea rând, fiecare politician spune că-şi doreşte să atragă sau să contribuie la efectuarea investiţiilor în sectorul real al economiei. „Am făcut şi aceasta, şi iarăşi nu a fost nevoie să vin în politică. Astfel, din 2015 până în 2019, investiţiile totale efectuate de „Rogob” au ajuns la peste 415 mil. lei (peste 20 mil. euro). De asemenea, cifra de afaceri a companiei a evoluat constant de la 357 mil. lei în 2015 până la 566 mil. lei în 2019. În total, în ultimii cinci ani cifra de afaceri a ajuns să constituie 2,3 miliarde lei sau aproape 115 mil. Euro”, a precizat el.

Igor Roșca a scris că, desigur,  politicienii mai fac şi alte afirmaţii, dar acestea trei le consider cele mai relevante din punct de vedere social-economic: „Iar concluzia este că eu nu am nici o motivare să vin în politică, după cum cred unii, deoarece şi aşa fac ceea ce politicienii se angajează să facă pentru ţară, pentru cetăţeni”.

„Politica pentru mine înseamnă să-ţi ajuţi ţara să se dezvolte şi să contribui la sporirea nivelului de bunăstare al cetăţenilor, iar eu asta fac în fiecare zi. Şi, în general, eu cred că cea mai bună implicare pentru fiecare este să facă cu dedicaţie ceea la ce se pricepe mai bine. Iar pentru cei care cred că mă interesează politica, aş avea un mesaj clar: dacă mă pricep la afaceri, lăsaţi-mă să fac afaceri, dar nu mă „invitaţi” în politică. Are cine face politică în ţara asta şi fără mine” – a conchis omul de afaceri.

Cristina Gurez

Share