Platforma DA solicită convocarea de urgență a ședinței extraordinare a Parlamentului
În contextul situației din sectorul agrar al Republicii Moldova, Platforma DA solicită Președintei Parlamentului să convoace ședința extraordinară a Legislativului pentru examinarea proiectelor de legi privind declararea vacanței fiscale pentru agricultorii afectați, restabilirea cadrului legislativ pentru eliberarea certificatelor de forță majoră și realocarea pe interiorul bugetului de stat a cel puțin 200 mln. lei pentru compensarea pierderilor fermierilor, informează OFICIAL.
„Platforma DA a semnalat de multiple ori situația extrem de gravă în care s-au pomenit agricultorii Republicii Moldova în urma calamităților naturale din acest an. Am venit cu propuneri judicioase pentru a susține această categorie de antreprenori, care, din păcate, au fost ignorate de actuala guvernare, iar inacțiunile acesteia au grăbit și mai mult efectele nefaste ale secetei și înghețurilor. Platforma DA a acumulat mai multe date statistice privind recolta cerealelor de prima grupă și starea culturilor de câmp de primăvară. Astfel, se confirmă cele mai sumbre prognoze ale experților noștri privind repercusiunile devastatoare ale situației climaterice similare unei catastrofe greu de subestimat. În multe raioane precum Basarabeasca, Căușeni, Ștefan Vodă, Cimișlia, UTA Gagauzia, Nisporeni, Ungheni recolta medie de grâu nu depășește 500 kg per hectar, iar roada medie pe țară, conform calculelor prealabile, nu va depăși 1,5 tone la hectar. Totodată, culturile de floarea soarelui și porumb sunt, la fel, puternic afectate de secetă în marea majoritate a raioanelor”, se arată în comunicatul Platformei.
„În majoritatea regiunilor țării agricultorii suportă pierderi enorme și sunt în pragul disperării. În mai multe cazuri fermierii nu mai au posibilitatea să achite plățile pe arendă cu cantitățile de grâu prestabilite și se află în incapacitate de plată față de bănci și furnizorii de inputuri. Insolvența ramurii nu este doar predictibilă în aceste momente, ci deja în proces de instaurare. Totul se produce pe fundalul inacțiunilor crase ale coaliției PSRM-PD. În aceste condiții Platforma DA susține revendicările justificate ale producătorilor agricoli revoltați și conștientizează plenar motivele obiective ale protestelor agricultorilor din raioanele Ștefan Vodă și Căușeni. Regretăm enorm că toate inițiativele formațiunii noastre privind sprijinul sectorului agrar în contextul calamităților naturale din acest an au fost respinse cu iresponsabilitate și aroganță”, mai comunică reprezentanții Platformei.
În același timp, Platforma DA susține că în cazul în care doamna Greceanîi nu va convoca ședința extraordinară în următoarea săptămână, deputații Platformei DA vor veni cu inițiativa convocării ședinței Parlamentului prin solicitarea a cel puțin 1/3 din deputați.
Mihaela Rotari