„Moldsilva”: Inspecțiile întreprinderilor silvice au menirea să excludă cazurile negative dar și să promoveze bunele practici în domeniul forestier
Agenția „Moldsilva” vorbește despre unele măsuri drastice întreprinse în privința managementului defectuos, informează OFICIAL.
„Continuă inspecția întreprinderilor silvice pentru verificarea modului de gospodărire și asigurare a valorificării eficiente și raționale a patrimoniului public transmis în gestiune. Impresiile se succed, dar confirmă vorbele populare despre atitudinea gospodărească și nu prea. Astăzi – un episod ce ne întristează, dar și ne mobilizează. La indicațiile directorului Agenției „Moldsilva”, Dumitru Cojocaru, Ion Platon, director adjunct al instituției, a inspectat Întreprinderea „Silvo-Cinegetică Manta V”. Concluzii: Neglijență, lipsa atitudinii gospodărești, management ineficient, gestionare defectuoasă a fondului forestier, păstrarea lemnului contrar normelor tehnice, stare deplorabilă a obiectivelor întreprinderii etc.”, se spune într-un comunicat de presă.
Potrivit conducerii instituției, în asemenea condiții, devin clare și motivele concedierii fostului manager al întreprinderii, Constantin Nița, în luna iunie, curent.
„Mai ales că lucrătorii silvici din subordinea sa, erau ignorați complet la adresările ce vizau anumite nereguli, dar și propuneri pentru redresarea situației. Ce urmează: Anchetă de serviciu ce va aduce claritate în toate aspectele vizate și un plan urgent de măsuri pentru redresarea situației și dezvoltarea Întreprinderii „Silvo-Cinegetice Manta V”, sub conducerea unui nou manager. Inspecțiile întreprinderilor silvice din subordinea Agenției „Moldsilva” au menirea să excludă cazurile negative dar și să promoveze bunele practici în domeniul forestier”, se mai spune în comunicat.
Cristina Pendea