Întrevedere a conducerii AMDM cu reprezentanții Crucea Roșie din Elveția. Priseajniuc a mulțumit pentru implicarea de ani de zile
Directorul general al Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale (AMDM), Eremei Priseajniuc a avut o întrevedere cu reprezentanții Crucea Roșie din Elveția în Republica Moldova, informează OFICIAL.
În cadrul întrevederii s-a discutat despre importanța colaborării între cele două instituții, pe partea ce ține de informarea populației despre utilizarea rațională a medicamentelor și importanța asigurării accesului la medicamente eficiente și accesibile pentru toții cetățenii.
Priseajniuc a mulțumit reprezentanților Crucea Roșie pentru implicarea necondiționată de ani de zile a acestora în suportul sistemului medical din țara noastră, apreciind, de asemenea, și donațiile masive de echipament medical necesar în lupta cu COVID-19, ce au fost făcute de Crucea Roșie către instituțiile medicale din diferite regiuni ale Republicii Moldova.
Cristina Gurez