E oficial! Maia Sandu – candidatul PAS la alegerile prezidențiale
Consiliul Politic Național al Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) s-a întrunit astăzi, 18 iulie 2020, în regim online, în componența a 134 de membri, și a decis unanim că va înainta candidatura Maiei Sandu la alegerile prezidențiale din noiembrie 2020, informează OFICIAL.
„PAS este un partid care a crescut mult în ultimii ani. Suntem mai pregătiți, mai organizați și mai puternici decât eram cu 4 ani în urmă. Avem o responsabilitate enormă față de cetățenii acestei țări să promovăm persoane competente și curajoase care pot lupta cu hoții de la guvernare. Suntem gata să depunem toate eforturile pentru a învinge la alegerile prezidențiale împreună cu Maia Sandu, unicul candidat capabil să-l bată pe Igor Dodon”, a declarat Igor Grosu, prim-vicepreședinte al PAS.
„Această nominalizare este o onoare pentru mine, dar și o mare responsabilitate. Avem datoria să curățăm țara de politicienii care văd Moldova ca pe un sac fără fund, din care ei se îndestulează. Sunt sigură că, prin multă muncă, vom învinge în aceste alegeri. E vremea oamenilor buni, cei care știu cum trebuie să fie țara noastră. Împreună vom munci pentru o țară bogată, cu familii unite și copii fericiți, o țară în care legea este una pentru toți, iar dreptatea stă în capul mesei”, a declarat președinta PAS, Maia Sandu.
PAS „face apel către toți cetățenii nemulțumiți de minciuni și hoție să susțină echipa Maiei Sandu. Avem nevoie de implicarea fiecărui cetățean”. Lansarea oficială a candidatului Maia Sandu și a programului său electoral va avea loc odată cu startul oficial al scrutinului electoral, în luna septembrie.
Cristina Gurez