Declarația a 3 europarlamentari: Parlamentul RM trebuie să permită o dezbatere publică înainte de a adopta versiunea finală a Codului electoral
Europarlamentarul Siegfried Mureșan, împreună cu președintele Delegației Parlamentului European la Adunarea Parlamentară Euronest, europarlamentarul Andrius Kubilius, și vicepreședintele Euronest, europarlamentarul Andrzej Halicki își exprimă îngrijorarea cu privire la proiectul de modificare a Codului electoral, care, potrivit lor, a fost trecut superficial prin Parlament, transmite OFICIAL.
În cadrul unei declarații comune, cei trei europarlamentari menționează că nu s-au luat măsurile necesare pentru a evita subminarea proceselor electorale democratice.
„Multe dintre amendamentele propuse nici nu îmbunătățesc condițiile de vot și nici nu rezolvă multe dintre problemele întâmpinate în anul 2016. Cele mai îngrijorătoare modificări se referă la limitarea drepturilor de vot ale cetățenilor Republicii Moldova, permițând autorităților electorale să excludă candidați din cursa electorală sau extind competențele Consiliului Audiovizualului în vederea sancționării presei.
Proiectul de lege nu conține nicio prevedere care să sancționeze cumpărarea de voturi sau transportul organizat al alegătorilor care ar favoriza un anumit candidat.
Cetățenii Republicii Moldova au nevoie de un Cod electoral care să corespundă standardelor democratice și angajamentelor asumate în fața partenerilor internaționali, inclusiv Uniunea Europeană.
Parlamentul Republicii Moldova trebuie să permită o dezbatere publică și o deliberare corespunzătoare înainte de a adopta versiunea finală a Codului electoral. Este imperativ ca orice lege finală să fie în conformitate cu standardele internaționale, cu Acordul de Asociere și să respecte recomandările Comisiei de la Veneția”, se spune în declarația europarlamentarilor.
Cristina Parfeni