Vlad Filat a depus flori la placa memorială „Lech Kaczyński”

Vlad Filat a depus flori la placa memorială „Lech Kaczyński”

Astăzi, 10 aprilie, preşedintele Partidului Liberal Democrat din Moldova, Vlad Filat, și vicepreședintele, Valeriu Streleț, au comemorat 5 ani de la tragicul accident de la Smolensk, în care și-a pierdut viața președintele Poloniei, Lech Kaczynski, dar și alți 96 de oficiali polonezi.

Vlad Filat și Valeriu Streleț au depus flori la placa memorială „Lech Kaczyński”, instalată pe faţada Bibliotecii poloneze din Chişinău și au ţinut un minut de reculegere în memoria celor decedați.

„Au trecut deja cinci ani de tragicul accident aviatic în care a pierit un om deosebit, politician remarcabil, un adevărat luptător pentru libertate și adevăr.

Lech Kaczynski a fost un​ bun​ prieten al Republicii Moldova și va rămâne pentru totdeauna în memoria noastră”, a subliniat Vlad Filat.

Mihaela Rotari

Share