Au semnat moțiunea împotriva Guvernului Chicu! Deputații Platformei „DA”: Rugăm colegii de la PAS să semneze și ei cât mai repede!
Fracțiunea Platformei „Demnitate și Adevăr” a semnat în această dimineață moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Chicu, transmite OFICIAL.
Potrivit deputatului Dinu Plîngău, moțiunea este definitivată. „Avem nevoie de o schimbare, de un nou Guvern, să trecem la fapte!”, menționează Dinu Plîngău.
Vicepreședintele Parlamentului, Alexandru Slusari a punctat că moțiunea poate fi semnată de deputați până joi.
„Este momentul adevărului! Trebuie să fim fermi pe poziție! Semnăm această moțiune și e important ca deputații să semneze această moțiune până joi, pentru că există procedura specifică de depunere. Respectiv, dacă săptămâna aceasta nu va fi anunțată moțiunea, ea nu va putea fi depusă până la vacanța parlamentară. Noi am pierdut deja 2 luni în discuții sterile și, deși erau din start 26-27 de semnături, care ar fi fost un semnal puternic pentru ceilalți deputați, lucrurile s-au tergiversat. Am pierdut prea mult timp pentru piste greșite! Noi semnăm acum, rugăm colegii de la PAS să semneze și ei cât mai repede! Alegerile anticipate nu pot fi organizate de Dodon! Nu depinde de noi demisia lui Dodon și nu putem schimba Constituția. Dar de noi depinde demisia acestui Guvern, haideți să ne concentrăm pe ceea ce depinde de noi!”, menționează Alexandru Slusari.
Deputatul Igor Munteanu afirmă că, dacă nu va fi schimbat acest Guvern, „consecințele vor fi resimțite și pe parcursul campaniei electorale și mai târziu!”.
Cristina Parfeni