Primele 6 locomotive dintre cele 12 noi au ajuns la Calea Ferată din Moldova
Primele 6 locomotive dintre cele 12 au ajuns la Calea Ferată din Moldova (CFM), la Chișinău, transmite OFICIAL.
La ceremonia de întâmpinare a participat și Președintele R. Moldova, Igor Dodon, care a menționat că în premieră, de la independență, se fac astfel de investiții în revigorarea parcului de tehnică și restabilirea căii ferate.
„În ultimii ani CFM trece printr-o perioadă dificilă. Când Guvernul a venit cu ideea de modernizare a CFM a fost un prim pas spre salvarea acesteia. Mulțumesc angajaților CFM care au făcut tot posibilul pentru a păstra această întreprindere. Următorul pas este modernizarea infrastructurii CFM. Mulțumesc colegilor din UE, fără de care acest proiect nu a fost posibil”, a spus Igor Dodon.
În intervenția sa, Ambasadorul UE în R. Moldova, Peter Michalko a menționat că UE va fi întotdeauna alături de cetățenii R. Moldova. „Aceștia sunt banii cetățenilor UE, care vin în suportul cetățenilor din R. Moldova, pentru a ajuta în afaceri și a crea standarde de viață mai bune. Aceste locomotive sunt o mică parte din susținerea pe care UE o oferă R. Moldova”, a spus Ambasadorul UE.
Ministrul Economiei și Infrastructurii, Sergiu Răilean a punctat că înnoirea parcului de locomotive este una dintre componentele reformei începute în 2018. „În 2018 a fost semnat contractul de 45 mln. euro pentru 12 locomotive magistrale noi. Investiția va micșora consumul și cheltuielile pentru locomotive, va scădea timpul de transport al mărfurilor, va crește viteza circulației. Următorul proiect va fi reabilitarea tronsonului Bender-Giurgiulești și modernizarea ecartamentului Chișinău-Ungheni”, a spus ministrul.
Totodată, directorul general al CFM, Adrian Onceanu a punctat că în septembrie va fi semnat contractul de începere a lucrărilor pentru reabilitarea tronsonului Bender-Giurgiulești, care va dura 3 ani.
Locomotivele au fost produse de compania kazahă General Electric, care a fost contractată de CFM în urma tenderului desfășurat în 2018.
Valoarea contractului de achiziție a 12 locomotive noi este de 45 milioane de euro. Acești bani au fost acordați ca împrumut de BERD și BEI. Costul total al proiectului este de 110 milioane de euro, din care 5 milioane de euro constituie grant din partea Fondului de Investiții de Vecinătate (NIF) al Uniunii Europene.
Cristina Parfeni