Reacția lui Andrei Năstase la hotărârea Curții Constituționale

Reacția lui Andrei Năstase la hotărârea Curții Constituționale

Preşedintele Platformei Demnitate şi Adevăr, Andrei Năstase, susține că decizia de astăzi a Curții Constituționale era previzibilă și se încadrează cu strictețe în litera și spiritul Constituției Republicii Moldova, informează OFICIAL.

„Cine se aștepta ca textul Constituției să fie din nou interpretat în contextul unor interese politice de moment s-a înșelat. Dacă în Constituție scrie NU, tu, politician oportunist, de ce atentezi la ea bazându-te pe o închiouită matematică a voturilor?  Din păcate, asistăm și în această etapă a politicii moldovenești la modele discutabile de poziționare față de textele esențiale ale legilor care reglementează, din punct de vedere constituțional, societatea noastră. Iar acest lucru se întâmplă deoarece politicieni contextuali, populiști și oportuniști,  încearcă să stoarcă pur și simplu tot ce se poate din suma oportunităților care pot apărea pentru a face rost de beneficii în folosul partidelor lor sau în folosul unor candidați anume”, a scris Năstase, pe o rețea de socializare.

Potrivit lui, Platforma DA a înterpelat Curtea Constituțională cu sesizări bine argumentate, redactate profesionist și concludente pe teme care nu puteau fi trecute cu vederea.

„Cazul împrumutului neconstituționalaccesat de Igor Dodon și PSRM sau cazul amenzilor aplicate populației în timpul stării de urgență sunt două exemple relevante care evidențiază abordările noastre serioase și constante față de societate și față de drepturile și libertățile cetățenilor. Constatăm cu îngrijorare că decizia politicienilor de a alege calea corectă pentru rezolvarea crizei generalizate prin care trece Republica Moldova întârzie să fie asumată. Se inventează și se susțin mediatic, prin propagandă agresivă, soluții imposibile, neconforme cu legile și Constituția Republicii Moldova, se caută pretexte, scuze și închipuite motive pentru a nu se demite guvernul Chicu prin moțiune de cenzură și pentru a nu se vota instalarea unui guvern pro-european, profesionist și responsabil, asumat de Platforma DA și susținut de partenerii de dezvoltare, un guvern care poate livra soluții imediate la sutele de probleme care reclamă acest lucru. Cetățenii Republicii Moldova trebuie să știe că abordările Platformei DA au fost consecvente, asumate și responsabile, nu au vizat și nu vor viza niciodată obiective partinice și sunt validate de întreaga noastră activitate, încă de la înființare”, a punctat el.

În context, Andrei Năstase a lansat un apel.

„Fac un apel și de aceasta dată la rațiune și responsabilitate publică către fiecare deputat din Parlamentul Republicii Moldova și îi îndemn să facă ceea ce trebuie pentru țară și pentru milioanele de oameni care așteaptă de la noi soluții concrete pentru situația critică în care cu toții ne aflăm. Oamenii au nevoie de securitate sanitară, socială și economică, nu de combinații politice, juridice sau propangadistice care nu fac altceva decât să distrugă complet Republica Moldova! Prieteni, să știți, nu regret niciuna din abordările publice pe care le-am avut de-a lungul timpului. M-au preocupat generațiile viitoare și nu următoarele alegeri. Aveți încredere, cu #DASEPOATE!”, a conchis Năstase.

Andriana Cheptine

Share