Timp de 2 zile este verificat transportul public din toată țara
În condițiile situației pandemice din țară, organele abilitate au efectuat o analiză care a demonstrat că unul dintre punctele cu risc sporit de infectare cu COVID-19 este transportul public. Chiar dacă, de la începutul pandemiei, oamenii legii au întreprins în permanență măsuri de responsabilizare și conștientizare a populației despre riscurile îmbolnăvirii și răspândirii COVID-19, nu toți cetățenii se conformează.
În acest context, Inspectoratul General al Poliției și-a intensificat activitățile. Angajații Inspectoratului național de securitate publică, împreună cu inspectorii Agenției Naționale de Transport Auto, verifică respectarea măsurilor de sănătate publică de către administratorii de rute, șoferii transportului urban și interurban, serviciile de taxi, precum și pasagerii.
Acțiunea se desfășoară pe întreg teritoriul țării și are scopul de a monitoriza respectarea normelor de sănătate publică pe timp de pandemie, dar și siguranța în care sunt transportați pasagerii.
Doar astăzi au fost stopate și verificate 302 unități de transport. S-a controlat numărul de călători, dacă autovehiculele sunt dotate cu dezinfectant și dacă conducătorii auto și pasagerii poartă mască.
Inspectoratul General al Poliției recomandă cetățenilor să poarte măști, să păstreze distanța socială, să respecte măsurile de igienă, să evite grupurile mai mari de 3 persoane, să limiteze prezența în spațiile publice și să nu părăsească domiciliul, dacă se află în autoizolare. De asemenea, recomandăm cetățenilor să evite călătoriile, dacă nu sunt strict necesare, iar în cazul necesităților stringente să se deplaseze respectând normelor de sănătate publică.
Precizăm că în cazul în care cetățenii nu se vor conforma și nu vor ține cont de măsurile de convingere ale autorităților, va fi aplicată metoda de constrângere. Sancțiunile vor fi aplicate în baza art.76’ din Codul Contravențional al Republicii Moldova.
De la începutul pandemiei au fost sancționați 46 de transportatori auto care au încălcat măsurile anti COVID-19.
Doina Secrieru