Valeriu Ghilețchi a făcut un apel important către autoritățile europene. Acesta vizează întreaga populaţie!

Valeriu Ghilețchi a făcut un apel important către autoritățile europene. Acesta vizează întreaga populaţie!

Cu ocazia Zilei Internaționale a Sănătății (7 aprilie), președintele Comisiei Afaceri Sociale, Sănătate și Dezvoltare durabilă a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), Valeriu Ghilețchi (Republica Moldova, EPP/CD), a făcut un apel către autoritățile europene și statele membre, în vederea promovării securității alimentare.

„Securitatea alimentară este o problemă de sănătate publică la nivel mondial. Bolile intestinale acute, cauzate de hrană și băuturi, omoară, estimativ, 2 milioane de oameni anual, printre care şi mulți copii. Trebuie să facem tot ce ne stă în puteri ca să soluționăm această problemă sumbră. Trebuie să educăm oamenii, să îmbunătățim legislația, să supraveghem industria alimentară și să promovăm o dietă sănătoasă”, se spune în apel.

„Creșterea turismului și a comerțului mărește probabilitatea contaminării. Trebuie să implementăm măsuri concrete prin promovarea consumului produselor regionale și prin armonizarea legislației transfrontaliere. Trebuie să respectăm principiile de precauţie pe întreg teritoriul Europei și dincolo, pentru a fi conștienți de nano-particulele actuale și viitoare din alimente. Acest lucru este cu atât mai important cu cât metodele de a caracteriza, detecta și măsura efectele adverse și consecințele chimicalelor, conservanţilor şi altor componente asupra sănătății sunt foarte limitate, începând de la efecte toxice pană la cancer”, mai notează Ghilețchi.

Făcând referire la rezoluția APCE 1957(2013) „Securitățea alimentară – o provocare continuă pentru noi toți”, Ghilețchi a subliniat faptul că protecția alimentară este una din premise pentru a garanta siguranța alimentară. Adunarea Parlamentară a încurajat măsurile de protecție alimentară și a făcut apel la reducerea riscurilor pentru sănătate, în particular pentru păturile cele mai vulnerabile (cum ar fi copiii, femeile însărcinate, persoanele alergice sau bolnave), prin înăsprirea standardelor ce țin de pericolele alimentare și cerințele pentru etichetare a alimentelor procesate. Ghilețchi a afirmat că aceasta necesită o colaborare mai bună între guverne, producători și consumatori. Accesul la cantități suficiente de produse sigure și nutritive este cheia pentru a susține viața și a promova o stare bună a sănătății.

 

Maria Roşca

Share