Un ofițer din cadrul Poliției Naționale și-a pierdut viața, în urma infecției cu COVID-19
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) anunță despre trecerea în nefiinţă a unui ofițer din cadrul Poliției Naționale. Acesta a fost infectat cu virusul COVID-19 și a luptat mai mult de două săptămâni pentru viață, fiind internat în cadrul Spitalului Republican.
Din cauza unor maladii concomitente de care suferea și care au dat complicații pe parcursul tratamentului, în această noapte a fost confirmat decesul, se arată într-un comunicat al Ministerului.
Ofițerul în vârstă de 42 de ani, era căsătorit, avea 2 copii și a activat în cadrul Poliției din anul 1997.
„Din numele conducerii MAI, transmitem condoleanțe familiei și colegilor de serviciu și ne exprimăm deschiderea pentru a oferi suportul necesar în această perioadă complicată”, se arată în mesajul MAI.
Menționăm că până la ziua de astăzi, 238 de angajați ai Ministerului au fost confirmați pozitiv cu COVID-19, din ei, 132 s-au vindecat, iar 105 sunt în stare medie și satisfăcătoare și urmează tratament.
Doina Secrieru