Armata – ultima ratio? sau cum se implică militarii în lupta cu COVID-19

Ce face armata pe străzi în timpul pandemiei? Am să încerc să mă expun cât mai laconic și simplu, având în vedere reluarea de către președintele Igor Dodon, la 13 iunie, a deciziei de a scoate armata în stradă. Aici sunt câteva aspecte.

1. Pot oare autoritățile decreta implicarea armatei în supravegherea ordinii publice, în aplicarea legii/sancțiunilor administrative, controlul asupra deplasării populației civile, blocarea accesului și izolarea totală a anumitor localități decretate în carantină? Pot, dar nu este nevoie și efectele acestor decizii vor fi pe termen scurt hazardate, pe termen mediu – contra-productive.
2. De ce, dar, nu este nevoie? Pentru că COVID-19 se combate cu instrumente medicale, sociale și administrative. Pentru că armata noastră nu are suficiente capabilități să fie eficientă, nu are pregătirea specială de a patrula și amenda populația, nu este funcția ei să facă această misiune pur polițienească, de constrângere.
3. De ce face actuala guvernare acest pas? Pentru a discredita noțiunea de armată, pentru a acumula argumente ”că nu avem nevoie de armată, nu vrem să luptăm cu nimeni, astea-s un fel de trupe interne”. Astăzi, folosind pretextul situației excepționale, se desființează, de fapt, Armata Națională. Sper că militarii de carieră înțeleg foarte bine acest lucru.
4. Imagologic, imaginile Hummer-ilor blindate la toate răscrucile, înzestrate cu mitraliere, trebuie să joace rolul de sperietoare pentru cetățenii indisciplinați, să bage frica și supușenie în oameni, să descurajeze orice forme de proteste și reziliență după trecerea năpastei. E un fel de amenințare clasei politice de opoziție până unde e gata să meargă actualii guvernanți în opera de menținere a puterii nelimitate pe un termen nedefinit.
5. Nu vreau acum să intru și în alte detalii, care vizează capacitatea ministerului apărării de a gestiona această situație, într-adevăr nu e timpul. Dar vom reveni neapărat la analiza acestor acțiuni și decizii ciudate.

Dar cum e în alte țări? Criza globală de proporții, provocată de răspândirea rapidă a coronavirusului de tip nou (Covid-19) a determinat liderii mai multor state afectate să apeleze la forțele lor armate pentru sprijin într-o gamă de roluri în continuă extindere. Forțele armate au fost chemate să intervină cu capabilități și acțiuni care, de cele mai multe ori, nu a fost cazul să fie accesate în alte crize din trecut. Odată cu intensificarea crizei și creșterea numărului de decese, forțele armate pot fi privite de către factorii de decizie ca ultima ratio – ultimul argument. E de așteptat că aceste solicitări vor continua, chiar dacă actuala criză va trece, și că aceste probleme vor rămâne în topul îngrijorărilor la nivel național și internațional.

Odată cu trecerea „primului val” al pandemiei, se conturează de acum și primele lecții la nivel global. Uniunea Europeană a formulat câteva concluzii-cheie și implicări pe care pandemia COVID-19 le-a determinat pentru sistemele de securitate și apărare. Scopul acestora este de a fi gata de a confrunta posibilele consecințe de securitate în condițiile actualei pandemii și de a se pregăti mai bine pentru viitor. Într-un document al UE[1] se constată, că forțele armate ale statelor membre UE joacă un rol esențial în confruntarea pandemiei prin sprijinul acordat autorităților civile și prin asistența transfrontalieră. În afara hotarelor sale, UE continuă să sprijine partenerii inclusiv și în cadrul misiunilor și opearțiunilor civile și militare.

Pandemia a constituit o provocare fără precedent și pentru Alianța Nord-Atlantică. De la începutul crizel statele membre au demonstrat un nivel înalt de solidaritate. „Personalul militar al NATO și al statelor membre a constituit un element cheie în acordarea sprijinului autorităților civile – prin desfășurarea spitalelor de campanie, prin furnizarea transportului militar aerian, prin schimbul de experiență medicală și prin inițierea unor acțiuni inovative de răspuns”, a declarat în mai 2020 Jens Stoltenberg, Secretarul General al NATO[2]. În documentul citat se menționează, că în timp ce Alianța întreprinde toate măsurile necesare pentru a proteja forțele sale armate, starea de luptă operațională a NATO rămâne nediminuată. Forțele NATO rămân vigilente și gata să reacționeze la orice amenințare. Pe timp de pandemie COVID-19 NATO continuă să asigure un grad credibil și efectiv de apărare și descurajare a potențialului inamic.

În Republica Moldova, la 23 martie 2020, Președintele Igor Dodon a anunțat semnarea unui decret care împuternicește Armata Națională să acorde sprijin autorităților în prevenirea și lichidarea consecințelor pandemiei de Covid – 19. Dodon a declarat, că „…armata poate fi implicată în diferite modalități, de la punerea la dispoziție a unor unități spitalicești ale Ministerului Apărării, la organizarea patrulelor militare în locurile publice pentru a asigura respectarea distanței sociale.”[3] Ministerul Apărării anunța, că Armata Națională intervine, la solicitarea ministrului apărării, cu unități de tehnică și efectiv pentru a sprijini autoritățile în lupta cu noul virus COVID-19. Astfel, microbuze de tip IVECO și Chevrolet au plecat spre câteva instituții medicale, printre care Spitalul Clinic de Boli Infecțioase „Toma Ciorbă”, Institutul de Medicină Urgentă și Spitalul Clinic Municipal de Boli Contagioase pentru Copii, pentru asigurarea transportării personalului medical la locul de muncă și acasă. Potrivit ministrului Apărării, decizia de a oferi unitățile de transport ale armatei în acest scop a fost luată la solicitarea conducerii Guvernului Republicii Moldova și, în special, a Ministerului Sănătății, Muncii și Protecţiei Sociale.

Aceste exemple doar au nuanțat problema. Există, pe de o parte, un cadru propice implicării militarilor în soluționarea crizelor interne, există multe practici pozitive la nivel de unități și comandanți, există o experiență internațională bună de învățat și urmată, iar pe de altă parte există și intenția nedisimulată a actualei guvernări de a folosi armata ca un ultim argument în lupta politică, de a o servi ca un instrument într-un război hibrid global. Anume în contextul acesta se înscriu mai multe acțiuni generate de Igor Dodon împotriva Forțelor Armate ale Republicii Moldova. De la începutul mandatului său de președinte, el s-a opus cu înverșunare participării militarilor moldoveni la operațiuni și exerciții sub egida NATO și UE, s-a expus categoric împotriva deschiderii Biroului de legătură NATO la Chișinău și pentru minimalizarea cooperării noastre cu aceste două organizații, a desființat Muzeul comunismului, a solicitat reîntroducerea în Armata Națională a simbolurilor și tradițiilor Armatei Roșii, etc. Ultima decizie în această linie de resovietizare a armatei este și trimiterea unui contingent de 75 militari din Garda de Onoare (numită cu aroganță de anturajul său ca ”garda președintelui”) la ”Parada Victoriei” de la Moscova. În toiul pandemiei în Republica Moldova și Federația Rusă, în condițiile refuzului altor state din coaliția antihitleristă de a participa la această acțiune propagandistică a Kremlinului.

Viorel Cibotaru

Director executiv al Institutului European de Studii Politice din Moldova,

Ministru al apărării (2015),

Co-fondator al Centrului de Informare și Documentare despre NATO din Moldova