Eremei Priseajniuc: „Sunt conștient de responsabilitatea enormă ce revine Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale”

Eremei Priseajniuc: „Sunt conștient de responsabilitatea enormă ce revine Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale”

În cadrul unei ședințe de lucru a Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale (AMDM), astăzi, a fost prezentat angajaților instituției noul director general, Eremei Priseajniuc, informează OFICIAL.

În timpul şedinţei, Silvia Cibotari a urat noului director general şi întregii echipe realizări și succese în activitatea de serviciu în speranţa că echipa AMDM va da dovadă în continuare de înalt profesionalism pentru realizarea sarcinilor ce stau în fața instituției”, se spune într-un comunicat de presă.

La rândul său, Directorul general al AMDM, Eremei Priseajniuc a menționat că mizează pe susținerea și contribuţia fiecăruia dintre colegi, pentru că lucrurile bune se realizează doar cu o echipă profesionistă și consolidată.

„Sunt conștient de responsabilitatea enormă ce revine Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale, mai ales în condiția în care Republica Moldova, dar și întreaga lume se confruntă cu o provocare fără precedent și anume, pandemia de COVID-19. Pentru realizarea obiectivelor legate de asigurarea țării cu necesarul de medicamente de calitate, eficiente și inofensive, precum și cu dispozitive medicale sigure, ne vom concentra asupra perfecționării mecanismelor de lucru, sincronizării activității tuturor subdiviziunilor AMDM, dar și implicării experților naționali și internaționali, cu aplicarea celor mai bune practici din domeniu. În acest sens, mizam pe suportul Guvernului Republicii Moldova, a Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Universității de Stat de Medicină și Farmacie “Nicolae Testemițanu”, și desigur a partenerilor noștri de dezvoltare, OMS, ONU, Banca Mondială, Delegația UE, Agenția Elvețiana pentru Dezvoltare și Cooperare, precum și a altor parteneri fideli ai țării noastre cu care vom conlucra pentru atingerea scopului comun”, a subliniat Eremei Priseajniuc, în discursul său de salut.

Precizăm că, Eremei Priseajniuc a început cariera sa în domeniul public, activând în cadrul Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice și Corupției (actualul Centru Național Anticorupție), având în responsabilitatea sa ramura ocrotirii sănătății, inclusiv farmaceutic. În anii de activitate a fost unul din inițiatorii lansării și implementării proiectelor de importanța națională ce ține de introducerea mecanismului de declarare a prețului de producător la medicamente, precum și a conceptului de achiziții centralizate a medicamentelor pentru necesitățile Statului.

A deținut funcția de consilier principal de stat al Prim-ministrului în trei Guverne ale Republicii Moldova, acordând suportul și consilierea necesară în procesul implementării reformelor pe domeniul menționat.

În anul 2018, prin dispoziția Guvernului, a fost numit șef al Corpului de Control al Prim-ministrului, structură lansată în premieră în RM.

Este de menționat că, Eremei Priseajniuc a fost desemnat în calitate de director general al AMDM în cadrul şedinţei Guvernului Republicii Moldova din data de 3 iunie curent.

Andriana Cheptine

Share