Reținut în timp ce primea a 2-a tranșă de bani de la o femeie, pe care o amenința că va publica imagini intime cu ea
Un bărbat din Chișinău cu vârsta de 59 de ani a fost reținut în flagrant în timp ce primea banii de la o femeie, de la care pretindea peste 400 mii lei pentru ca să nu publice pe internet imagini cu caracter intim ale acesteia.
Fapta de șantaj, pe care bănuitul ar fi comis-o de comun cu alte persoane necunoscute, a fost documentată timp de o lună de către ofițerii Inspectoratului Național de Investigații al Inspectoratului General al Poliției, sub conducerea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS).
Astfel, oamenii legii au dat în vileag faptul că bărbatul a intrat în posesia unor secvențe video în care victima de 49 de ani apare în scene intime. Acesta i-a expediat mesaje prin aplicația Viber, în care o amenința pe femeie că va publica pe rețelele de socializare scene intime cu ea, informație cu conținut denigrator, de natură să-i afecteze personalitatea și cariera victimei.
Victima, însă, s-a adresat la oamenii legii, care după documentarea acțiunilor bărbatului, au pornit o cauză penală pentru infracțiunea de șantaj și au efectuat mai multe măsuri speciale de investigaţie şi de urmărire penală, pentru acumularea probelor şi demonstrarea vinovăţiei.
Astfel, urmare a acțiunilor speciale de investigație, la 29 mai 2020, victima a transmis prima sumă de 200 EUR (sub controlul angajaților INI). Iar la 3 iunie curent, de către ofițerii de investigație cu sprijinul angajaţilor BPDS „Fulger”, în flagrant, a fost reţinut autorul infracțiunii, în momentul în care acesta primea de la victimă a doua tranșă de 6000 de lei.
Bărbatul a fost reținut pentru 72 de ore, iar în cazul în care vinovăția acestuia va fi demonstrată în instanța de judecată, acesta riscă o pedeapsă cu privațiune de libertate pe un termen de la 13 la 15 ani.
Doina Secrieru