Codul Educației ar putea fi modificat. PAS, despre „elementul inovator”!

Codul Educației ar putea fi modificat. PAS, despre „elementul inovator”!

Fracțiunea parlamentară Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) propune modificarea Codului Educației și, în acest sens, a înregistrat o inițiativă legislativă, transmite OFICIAL.

Potrivit deputatului Vladimir Bolea, modificarea cadrului normativ implică motivarea și susținerea tinerilor specialiști pentru a activa în profesia de cadru didactic – pe de o parte, și soluționarea problemelor celor peste 2 mii de cadre didactice care nu ajung în sistem.

„Considerăm imperativă operarea modificării în cadrul normativ, care să permită plasarea în cadrul muncii, la dorință, a absolvenților instituțiilor de învățământ superior post secundar și post secundar non terțiar pedagogic național sau din străinătate la formele de finanțarea buget sau contract, inclusiv absolvenții studiilor cu frecvență redusă cu dreptul de a beneficia de îndemnizații și de compensarea cheltuielilor pentru închirierea spațiului locativ, consumul de energie termică și electrică în condițiile cadrului legal existent. Proiectul prevede acordarea îndemnizațiilor și repartizarea în câmpul muncii a tuturor absolvenților învățământului superior și profesional tehnic post secundar și post secundar non terțiar – atât naționale, cât și din străinătate.

Se impune elaborarea unui cadru normativ care să asigure flexibilitate în inițierea în cariera didactică.

Elementul inovator al acestei prevederi, pe care o propunem, este acordarea îndemnizațiilor și repartizarea în câmpul muncii a tuturor absolvenților.

În redacția pe care o propunem noi, articolul 134 va suna în felul următor: „Absolvenții instituțiilor de învățământ universitare, post secundar și post secundar non terțiar pedagogice naționale sau din străinătate la formele de finanțare buget sau contract, inclusiv absolvenții studiilor cu frecvență redusă încadrați în instituțiile de învățământ prin repartizarea de către MECC beneficiază în primii trei ani de activitate de îndemnizațiile stabilite de Guvern, mijloacele bugetului de stat achitate prin intermediul bugetelor unităților administrativ teritoriale de niv. II și UTA Găgăuzia””, a precizat Vladimir Bolea.

Cristina Parfeni

Share