Dodon comunică despre o adresare făcută de un grup de foști judecători constituționali

Dodon comunică despre o adresare făcută de un grup de foști judecători constituționali

Șeful statului, Igor Dodon a luat cunoștință cu Adresarea, lansată în adresa Președintelui Republicii Moldova din partea unui grup de inițiativă, format din foşti judecători constituționali şi savanți notorii în domeniul dreptului.

„Semnatarii Adresarii – 17 personalități de vază, fac apel către toate ramurile puterilor în stat, partidele politice parlamentare, comunitatea științifică, societatea civilă – să inițieze un dialog constructiv și cumpătat pe marginea soluționării problemelor jurisdicţiei constituţionale din Republica Moldova și necesității înfăptuirii unor reforme judicioase în acest domeniu. Instituția prezidențială este deschisă pentru dialog și va delega la conferința respectiva doi juriști cu experiență, care vor prezenta argumentele și punctul de vedere al Președinției asupra practicii jurisdicției constituționale, care deseori în ultimii zece ani a fost defectă și a provocat instabilitate politico-instituțională și confuzie în rîndul juriștilor și comunității științifice. În opinia noastră, circa 14 hotărîri ale Curții Constituționale, emise în ultimii ani, depășesc cadrul Legii Supreme. Curtea Constituțională, prin deciziile sale, deseori și-a permis ilegal să modifice textul Constituției – situație nemaiîntîlnită în practica internațională. Precedentul suspendării temporare a Președintelui de către Curtea Constituțională, contrar prevederilor constituționale, hotărîrile ilegale ale Curții în interesul uzurpatorilor puterii de stat din iunie 2019 au dezonorat țara în fața comunității internaționale și au fost ulterior aspru condamnate de Comisia de la Veneția. Merită însă să conștientizăm, că deși condamnate de savanți, practicieni, de Comisia de la Veneția, aceste hotărîri ilegale mai sunt în vigoare”, a scris Dodon, pe o rețea de socializare.

Totodată, Igor Dodon și-a exprimat încrederea că subiectele acestea și alte probleme ale jurisdicției constituționale din țara noastră vor fi dezbătute profund în cadrul conferinței anunțate, iar comunitatea științifică, autoritățile publice, partidele parlamentare vor veni cu propuneri pentru consolidarea jurisdicției constituționale, în vederea asigurării supremației Constituției, suveranității poporului, echilibrului și conlucrării autorităților statului.

Cristina Pendea

Share