Program de suport pentru întreprinderile mici și mijlocii în contextul COVID-19

Program de suport pentru întreprinderile mici și mijlocii în contextul COVID-19

Ministrul Economiei și Infrastructurii, Sergiu Răilean susține că, sunt 13 ani de când Guvernul RM a înființat ODIMM, pentru a asigura implementare cu succes a politicilor naționale de dezvoltare a întreprinderilor mici și mijlocii din RM. 

„Scopul acestei organizații este de a menține dezvoltarea sectorului în conformitate cu prioritățile stabilite în strategiile și programele de dezvoltare. Pe parcursul acestor ani, a fost asigurat un dialog continuu cu mediul privat și autoritățile centrale, ODIMM fiind autorul și promotorul multor inițiative naționale de susținere care au venit ca necesitățile companiilor mici și mijlocii. În mod special, cele din zonele rurale. În 13 ani de activitate, ODIMM a devenit un partener de încredere atît pentru sectorul privat, cît și pentru partenerii de dezvolare, asigurând acces la instrumentele de suport pentru circa 140 mii de persoane, dintre care 80 de companii au avut acces la servicii de consultanță, peste 33 mii de antreprenori au fost instruiți, peste 3600 de companii au obținut acces la finanțare de peste 5 milioane de lei. În rezultat, au fost investite peste 1 200 milioane lei în economia națională și au fost create aproximativ 7300 locuri de muncă”, a spus ministrul, în cadrul unei conferințe de presă.

Potrivit lui, în toți acești ani, ODIMM a contribuit la transformarea societății și la crearea schimbării astfel încât antreprenorii  din RM să poată să înceapă o afecere, să o reînceapă, să crească și să promoveze produsele sale peste hotare țării.

„De asemenea, RM are o rețea de 11 incubatoare de afaceri, localizate practic în toate raioanele țării și două plastere de dezvoltare în regiunea sud și nord. În contextul, trasformărilor economice și comerciale, generate de pandemia Covid. Echipa ODIMM a muncit în continuu asigurând accesul antreprenorilor la toata gama de instrumente de suport online. Se preconizează lansarea unui program de suport pentru întreprinderi mici și mijlocii în contextul COVID – 19, în valoare de 20 milioane de lei. Acest program vine în ajutorul mediului de afaceri ca să-și vîndă produsele online”, a mai spus ministrul.

Andriana Cheptine

Share