Situația la frontieră, în ultimele 24 de ore

Situația la frontieră, în ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore, în punctele de trecere a frontierei, fluxul de persoane a constituit 2 765 traversări. Pe sensul de intrare în Republica Moldova s-au înregistrat 1 426 traversări persoane, dintre care 790 treceri la frontiera moldo-română, 601 treceri la frontiera cu Ucraina și 35 de treceri aeriene.

Cele mai tranzitate puncte de trecere a frontierei (intrare în RM) au fost:

PTF Leușeni – 551 traversări persoane;
PTF Otaci –  284 traversări persoane;
PTF Tudora – 252 traversări persoane;
PTF Giurgiulești-Galați – 128 traversări persoane;
PTF Sculeni – 106 traversări persoane.

Totodată, pe parcursul a 24 de ore, polițiștii de frontieră au înregistrat următoarele acțiuni ilegale:

– nouă persoane au încălcat regimul zonei de frontieră;
– o tentativă de trecere ilegală a bunurilor peste frontieră;
– trei încălcări a regulilor de transportare și de folosire a vietelor;
– o persoană a fost identificată la controlul trecerii frontierei cu consemn național;
– trei încălcări privind regimul special în condiții de stare excepțională.

În punctele de trecere a frontierei deschise traficului au fost supuse screeningului 2 765 persoane și completate 1 426 fișe epidemiologice individuale. La fel, au fost completate și semnate 1 101 Declarații pe propria răspundere privind obligația achitării primei de asigurare obligatorie de asistență medicală pentru anul curent.

Nicio persoană nu a prezentat simptome ale infecției de tip Covid-19.

Ofițerii de la Linia Verde a Poliției de Frontieră (022 259 717), în decursul a 24 ore au înregistrat 219 apeluri de la cetățeni, unde s-a oferit consultații vizavi de situația de la frontiera de stat, condițiile de traversare și riscurile în contextul măsurilor aplicate privind diminuarea răspândirii COVID-19.

Doina Secrieru

Share